Dacă are el, e bine! Avem și noi!

Nu știu și nu cred că ne este specific numai nouă, însă e clar că noi, românii, nu suntem destul de solidari unii cu alții. Avem un spirit comunitar la care trebuie să lucrăm. Am fost divizați pentru a fi mai ușor conduși.

Cât am stat prin alte părți nu am reușit să înțeleg dacă gradul de dezbinare și invidie socială este la fel de mare. Am constatat doar că alții nu iubesc atât de mult pe cei din afară precum îi iubim noi, ceea ce, evident, nu e rău în ceea ce ne privește. Însă, dacă ne-am sprijini mai mult între noi am crea comunități mult mai puternice.

Dar ne este teamă să nu-l îmbogățim pe cel de lângă noi, pe vecinul, pe prietenul sau pe … fostul prieten.

Preferăm să apelăm la companii despre care nu știm nimic decât la vecinul nostru.

Preferăm să batem străzi și să consumăm timp și bani doar ca să-l ocolim pe cel din fața casei noastre, doar pentru că-l cunoaștem.

Totuși, prosperitatea unor membrii ai comunității nu trebuie să fie motiv de invidie. Da, uneori un stomac plin înfundă urechile, însă o comunitate cu cât are mai multă prosperitate individuală poate avea și prosperitate colectivă.

Tatăl meu îmi spunea mereu în copilărie. Ce bine că are X sau Y! Avem și noi, dacă are el. Și așa este. Oricât de avut ar fi cineva nu poate trăi fără cei din jur și pentru tot va trebui să plătească.

E o poantă care descrie lupta românilor între ei.  Locul acțiunii este Iadul, iar protagoniștii sunt doi diavoli, angajați la … cazanele cu smoală. Cel ce deservea cazanul cu români stătea relaxat. Românii se trăgeau în jos unii pe alții. Cel de la cazanul cu evrei era terminat. Evreii se ridicau unii pe alții să răzbească, iar trebuia să-i împingă de la gura cazanului spre fund.

Deci, nu e cazul să fim invidioși. Invidia roade omul mai rău decât roade rugina fierul. Dacă cineva își face o casă este de admirat, nu de invidiat. Consumă materiale, dă de lucru altora, își ține banii în comunitatea lui. Și apoi … nimeni nu ia nimic cu el, însă locul se schimbă în bine.

Dacă cineva își cumpără o mașină plătește impozite și ele se întorc în comunitate. Și exemplele pot continua.

Nu e o vorbă fără noimă: când au alții, ai și tu! Moartea caperei vecinului nu-ți aduce prosperitate.

Vă mai amintiți povestea caprei vecinului?

Una dintre variante spunea cam așa: Ion și Vasile erau vecini și erau săraci. Ion, pe deasupra, avea și copii mulți. Un sătean și-a făcut milă de Ion și i-a dat de pomană o capră, iar capra hrănea întreaga familie. Ion, suflet bun, a mers și la Vasile cu o cană de lapte. Vasile a început să bea laptele și a început să se roage. Vrei și tu o capră? i-a răspuns prompt Dumnezeu. Nu, Doamne! Nu! Aș vrea să moară capra vecinului, Doamne.

Păi nu era mai bine să bea și el lapte? Era dar invidia omoară! De aceea e bine să ne bucurăm de ce au cei din jur. În felul acesta vor deveni și ei darnici și noi mai prosperi.

Sale!