Totuși era frumos și atunci …

Era frumos pentru că eram copii, pentru că eram tineri, pentru că eram mai liberi decât astăzi. M-am născut și am crescut la sat, iar satul a fost și încă este foarte în urmă. Nici astăzi nu reușesc să tragă o amărâta de țeavă cu apă sau să pună o roabă mai sănătoasă de piatră peste tot.

În satul acela de deal, la Blăjani, pe vremea lui Ceaușescu, nu era nici mai bine nici mai rău decât în orice alt sat.

Casele aveau pământ pe jos. Din zdrențe tăiate și înnodate se țeseau preșuri, veceul era – și, în destule cazuri încă mai este – în fundul curții, banala hârtie igienică era substituită cu bucăți de ziare tăiate în pătrate și înfipte într-o țepușă de sârmă, saltelele erau de paie, focul se făcea în camera unde se gătea, iarna fiind un lux să încălzești două camere, despre existența televizorului nici nu se putea vorbi, însă lampa de gaz era mereu ștearsă.

În fine, multe și multe altele ….

Să nu folosim termenul de sărăcie. Erau vremuri …. modeste. Erau vremuri grele, comparativ cu cele de astăzi. Recunosc, astăzi mi-ar fi imposibil să mai trăiesc o zi așa.

Și totuși suntem nostalgici, tocmai pentru că eram tineri și toate acestea nu contau atât de mult cât contează astăzi. Nu-mi pare rău că am trecut prin acel timp, deși astăzi, când privesc în urmă, am o strângere de inimă gândindu-mă ce aș fi putut realiza cu alte mijloace.

Toate acele condiții precare de viață erau substituite de dragostea extraordinară a bunicilor, care te făcea să nu pleci de acolo, chiar dacă viața la bloc era un adevărat lux.

Mi-a stârnit aceste amintiri o întâlnire frumoasă. Domnul Ștefan Frățilă este un on simplu, un muncitor, dar un muncitor adevărat.

Îmi povestea cum bunicul meu Tudor, la 16 ani, îl lua în echipele pe care le coordona și cu care ridica obiective de construcții în județul Buzău. Își aduce aminte și acum de faptul că merge cu drag la muncă, o muncă istovitoare, însă însă o muncă plătită. Aveam banii mei și mă simțeam bine! Era frumos!

Poate că și dânsul este nostalgic pentru că era adolescent în acele vremuri. Însă, pe lângă tinerețe, nostalgiile acestea au în ele și o doză mare … obiectivitate. Nu avem acces la atâta informație,. dar vedeam cerul. Nu aveam atâtea ecrane, dar priveam orizontul, nu aveam atâtea comodități, dar petreceam zile și luni în aer liber.

Ce ziceți? Au fost și atunci momente de viață frumoase?

Reduceri!