Titlul are a intenție umoristică. La cine credeți că se referă? La foștii elevi din domeniul sanitar. Cred că printre multele glume și povestiri pe care le-am spus mi-a scăpat și expresia: mă rog la Dumnezeu să nu ajung pe mâna voastră!
Evident, am glumit. Am avut rezultate extraordinar de frumoase și m-a bucurat mult decizia luată în urmă cu 15 ani de a mă implica în învățământul sanitar, Cred că am reușit să schimb în bine viața multora. Astăzi, oamenii care păreau fără șansă, sunt bine de tot și mă bucur enorm să știu că am pus o mică pietricică la construcția carierei lor.
Evident, de rugat să nu ajung pe mâna lor încă mă rog, dar după atâtea generații …. șansele vor fi tot mai mici. Sita se îndesește o dată cu vârsta mea și cu numărul de serii de care m-am ocupat.
Pentru cine dorește o cale profesională rapidă, învățământul sanitar este o soluție excelentă. Am avut elevi buni, elevi maturi, elevi care erau deja absolvenți de universități, elevi așezați, astăzi foarte buni profesioniști, Deci, la nevoie, pe mâna voastră aș vrea să fiu, pentru că știu ce puteți!
Când am trecut de la tunica neagră specifică Seminarului Teologic, unde mi-am început cariera didactică, la halatul alb, mi-a luat un timp de acomodare. Mai multă verbalitate, mai mult pragmatism, dar și mai multe probleme. Dar le-am depășit și cred că am înțeles bine sistemul.
Astăzi sunt foarte atașat de acest tip de învățământ și sunt sigur că cei care s-au implicat conștiincios în activitatea școlară vor avea un parcurs profesional frumos, așa cum sunt mii de absolvenți din generațiile anterioare. Au avut îndrumători buni și un context instituțional favorabil.
Deci, rugați-vă să nu ajungeți prin spitale și cabinete, dar dacă va fi așa veți găsi oameni pregătiți să-și facă treaba.
Mult succes, dragi absolvenți!