Candoare anului 100

Doar basmele românești mai amintesc despre personaje care au tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Mitologia antică are însă căutători ai nemuririi care au uitat să ceată și tinerețe veșnică și s-au trezit bătrâni, incapabili să mai plece din lumea acesta aflată mereu în schimbare.

În final, spre marea noastră tristețe, nu avem nici viață fără de moarte, nici tinerețe veșnică. însă avem printre noi oameni care prin longevitatea lor ne dau speranță.

Cine nu-și face planuri cu viața lui pe termen lung? Toți de dorim să trăim cât mai mult și suntem dispuși să cerșim de la moarte chiar și o clipă. Cum să nu fie așa câtă vreme iubim lumea aceasta cu tot ceea ce este în ea, indiferent câte necazuri am avea.

Îmi amintesc mereu istorioara cu bătrânica plecată la pădure după lemne. Se tânguia săraca sub greutatea snopului de vreascuri și cerea moartea. Dar când moartea a venit … a invitat-o să-i ducă lemnele nu să-i ia viața. Se răzgândise brusc! De fapt nu se răspândise, ci doar realizase că nu se îndura să moară chiar dacă viața nu-i era ușoară.

Fiecare zi e o minune și când știi câte ramuri tinere se frâng nu ai cum să nu te cuprindă emoția când întâlnești suta de ani.

Dincolo de planuri, diete, rețete și strategii e un destin, e voia lui Dumnezeu, motiv pentru care simți emoția la întâlnirea cu aceste trupuri firave și minți afectate de vreme. Firavi dar vii, centenarii sunt minuni ale existenței.

Astăzi am avut bucuria să mai ating o minune a existenței, tocmai în satul pe care-l iubesc atât de mult, Blăjani.

Acolo am copilărit, iar bunicii mei nu au atins această vârstă. Ba, ca mulți alți părinți din vremea lor, au pierdut primul copil răpus de meningită. Acolo tanti Bibilica, adică Dobra Neagu, sărbătorește împlinirea a 100 de ani de viață. Le-a supraviețuit tuturor, tineri și bătrâni.

Subțire ca o trestie, firavă, cu oase afectate de vârstă, deși părea ruptă de cotidian, și-a demonstrat rapid luciditatea. Locuri, ani, oameni i-au venit în minte. Vârsta nu i-a luat umorul și nici nu i-a știrbit caracterul.

Sunt surdă, dar dacă ziceți de rău aud tot ! ne-a zis

Sau … Când eram la vremea mea

Miuța nu mă certă

Că știa de frica mea …

A fost o mamă cu mână tare iar acum când fiica, fostă profesor universitar la Iași, retrasă să-și îngrijească mama la Blăjani, se mai impune …. spiritul poetic începe să grăiască.

A fost o zi frumoasă astăzi. Am fost onorați să fim primiți în casă unde o sută de ani au trecut deja. Dacă ne amintim faptul că satul Blăjani este atestat documentar cu ceva mai mult de 500 de ani, 100 reprezintă o cifră mare și la scara istoriei locale.

Alături de doamna Doina David, consilier local și un om forte iubit de comunitate și inițiatorul acestei revederi, ne-am simțit minunat, printre povești și amintiri rostite de tinerii de altă dată, tată meu și Mia, fiica sărbătoritei noastre.

Pe crucea de mult pregătită, unde din peste 20 de ani i se odihnește soțul, nu a vrut să-i scrie numele Dobra, ci tot Biblica. Însă scrie Dobra. Poate de aceea mai are de gând să mai stea pe aici, pentru că nu se regăsește în aceea mențiune a veșniciei. Oricum i s-a învechit crucea și slavă Domnului că încă mai zăbovește pe aici, răzbunând pe toți ai noștri, ai satului, care au plecat fără să adauge a treia cifră vârstei lor, iar unii, precum pruncul Viorel, despre care aminteam, au părăsit lumea de aici chiar înainte de vârsta cu două cifre.

Însă tanti Biblica e vioaie și avem înțelegere să ne vedem și la 101. De-a Domnul așa să fie!