A avut și Gloria Buzău o generație de aur!

Am amintiri frumoase de la echipa fanion a Buzăului, Gloria.
Eram puști, proaspăt mutat de la țară din motive de… școală. Locuiam pe strada Caraiman, unde părinții cumpăraseră un apartament în blocul B2.
Locuiam aproape de Crâng și, evident, de stadionul Gloria.
Deși am jucat în echipa școlii, atât la handbal, cât și în echipa de fotbal, nu m-am simțit niciodată un mare sportiv. Totuși, Școala 1 din Buzău avea doi profesori buni de sport, Grozavu și Mihalașcu, iar orele erau foarte active. Pentru profesorul Mihalașcu, care venea de la Hasdeu, fotbalul părea un joc cam de maidan: mare pasiune a dânsului era baschetul. Totuși, noi, băieții, iubeam fotbalul, mai ales că echipele românești urcau în clasamentele europene, iar Echipa Națională avea un lot care mai târziu s-a numit Generația de Aur.
Steaua lui Jenei și Dinamo lui Lucescu erau din ce în ce mai puternice, însă nici echipa din Crâng, Gloria, nu stătea rău.
Meciurile aduceau un entuziasm fantastic în oraș, iar echipa se lupta pentru locul 5 în clasamentul național, ceea ce nu era puțin.
Ascultam cu emoție meciurile la radio, pe vremea când Ilie Dobre comenta mai rapid decât jocul, iar atunci când Gloria juca acasă încercam să nu pierd niciun meci.
Nu aveam bani de bilet, dar soluții se găseau. Locuiam aproape de Crâng și… Crângul ne ocupa o parte din timp, mai ales pe mine, obișnuit cu dealurile și păduricile Blăjaniului. Stăteam în apartament ca pe ghimpi, deși condițiile față de țară erau incomparabile.
Când scăpam în Crâng eram fericit și ajunsesem să cunosc pădurea și toate provocările ei ca pe curtea de la țară.
Cunoșteam și intrările secrete de la stadion. Era una pe sub tribuna dinspre Crâng. Încă se lucra la stadion și acolo lipseau câteva cărămizi, așa că era loc de strecurat, e drept, cu prețul câtorva julituri și al unei chelfăneli acasă, pentru halul în care ajungeau pantalonii.
S-a mai întâmplat să fim prinși și urecheați, ceea ce nu era cel mai rău. Mai rău era că ne duceau dincolo de porțile de fier de la intrare și acolo, după multe rugăminți, eram lăsați să intrăm abia la pauză, ceea ce, evident, era foarte trist. Se juca fără mine, fără noi…
Și aveam ce pierde!
Juca Dudu Georgescu, pe care colegii de vestiar îl porecleau „Căpățână”. Juca Marcu, căruia cred că-i ziceau „Motoretă”. Juca Constantin Mircea și Dan Tulpan în apărare, sau Lazăr în poartă, oameni pe care i-am îndrăgit și-i îndrăgesc și astăzi. Juca un jucător micuț, cred că îl chema Cramer. Simpatic îmi era și regretatul Cristian… Mai târziu au început să joace George Timiș și Ilie Stan, doi tineri carismatici și talentați, iar apoi Ion Viorel.
Dar, dintre toți, fascinația o reprezentau Dudu Georgescu și Marcu. Marcu, extrema perfectă, dribla și centra precis, iar Georgescu lovea mingea cu capul cum nu am mai văzut pe nimeni de atunci.
Rar zguduia bara, iar cel mai des făcea plasa porții să tremure. Atmosfera era incredibilă. Media de goluri pe meci era de trei, iar două dintre ele erau marcate de Dudu Georgescu cu capul.
Ne zdruncinam creierii și noi imitând mișcarea, dar fără mari rezultate. Georgescu era fantastic. Pentru apărarea adversă era un coșmar. Îl marcau câte trei adversari, însă se ridica peste ei și lovea năprasnic mingile venite din corner, lovituri sau centrări de la Marcu. „GOOOOL!!! GOOOL Dudu Georgescu!” striga crainicul stadionului. Din tribună se aruncau confeti, adică niște suluri de hârtie albă care se desfăceau în aer, înainte să ajungă pe teren. Nu am știut niciodată de unde le aveau unii suporteri și îi invidiam.

Gloria ajunsese să joace în Cupa Balcanică. La acel meci am cerut bani acasă să intru pe stadion. Era pază multă și nu mai ținea cu furișatul. Am jucat cu o echipă bulgărească parcă. Cred că avea un jucător de culoare – imagine rară – care ne-a scos din competiție. Era totuși apogeul Generației de Aur de la Gloria!
Legendele noastre Dudu Georgescu și Marcu nu au strălucit în acel joc. Erau la apus de carieră și, nu după mult timp, Gloria a început să cadă odată cu ieșirea lor din echipă.
Mi-au trezit aceste amintiri un text din online care scria că Dudu Georgescu, câștigător al Ghetei de Aur și mare golgheter în clasament chiar și când era la Gloria, face parte dintre fotbaliștii uitați.
Poate, însă eu am amintiri vii, foarte vii, din acei ani în care Gloria făcea performanță și jocul era un adevărat spectacol.