Dacă știam că veniți mă pregăteam și eu!

Sigur, să fim mai buni și mai darnici este un deziderat pe care-l avem mereu. Din păcate, acest gând devine mai activ în apropierea marilor sărbători, în special de Crăciun.

Cu gândul la darnicul Moș Crăciun, elevii școlilor noastre – respectiv Școala Postliceală Sanitară și Colegiul Nicolae Paulescu – am plecat pe drumuri de… deal, să încercăm să aducem un strop de bucurie celor pentru care viața nu are lapte și miere.

 

Împreună cu doamna Dana Macovei, directorul coordonator al Colegiului Nicolae Paulescu, și cu minunații noștri elevi, care au pregătit totul cu minuțiozitate, însoțiți de doamna Doina David, consilier local în Consiliul Local Blăjani, am bătut la cele mai triste uși din sat.

 

Sunt de-al locului, însă nu mi-am imaginat că există atâta suferință, lipsă, neputință. Case care stau să cadă, case fără lumină, copii care par a nu avea prea multe șanse, decât dacă o minune îi va salva. Dar oare va veni o asemenea minune?

S-au bucurat mult pentru daruri! Ne-am bucurat și noi, dar cu fiecare pas prin care ne distanțam de casele lor, realizam că noi plecăm, ne întoarcem la confortul nostru, iar ei se întorc la necazurile lor. Din păcate, noi, ca persoane, nu putem face mai mult pentru acești oameni. Impozitele noastre pe care le plătim par că nu ajung și pentru ei. Îi vom lăsa așa, în speranța unei minuni și cu gândul că va veni clipa în care vom putea fi încă o dată mai buni…

Dacă știam că veniți mă pregăteam și eu … ne-a spus unul dintre vizitați. Evident, dorința pregătirii venea din ospitalitate. Nu avea cu ce să se pregătească. Totul este ca noi, cei ce încă ne bucurăm de cele necesare, să continuăm să fim pregătiți să batem la ușile lor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Candidatul perfect

Mie mi-au plăcut campaniile electorale, chiar dacă la Buzău au fost destul de brutale și înecate de apucături…