Vreau să mă servească dânsa

Am intrat în contact cu multă literatură de vânzări și marketing. Am avut în învățământul sanitar mulți reprezentanți ai unor entități care recrutau personal. Am văzut tot felul de mijloace de selecție. Spre exemplu, unul dintre angajatori avea un post bun, la un spital mare, în Anglia.

Ne-am întâlnit și l-am invitat să se întâlnească cu viitorii absolvenți. Ajuns în sala de curs, și-a scos pixul ca să noteze ceva. L-a scăpat pe parchet. Doar un singur elev a făcut gestul de a ridica pixul. A fost angajat pe loc. Nu era interesat de nivelul competențelor, ci de atitudine. Dovada că făcuse o alegere bună a fost că, peste câțiva ani, elevul cu reacție era director la un spital din Irlanda și își completase acolo studiile.

Astăzi, în farmacia Iris de pe Ostrovului a venit o copilă. Simpatică foc, a început să caute ce-i trebuia pentru ea și frații ei. Știa cu precizie ce are nevoie, iar la sfârșit a ajuns în zona cu produse cosmetice și parfumuri. S-a întors zâmbind și a zis: “Cred că mi-aș lua și un parfum. Acesta îmi place!” A scos telefonul să plătească și s-a întors către case. Erau patru case, iar prima cea mai ocupată. S-a așezat tot acolo unde era deja un pacient. Am rugat-o să meargă la casa următoare. A răspuns scurt: “Rămân aici, vreau să mă servească dânsa.”

Evident, nu a fost prea plăcut pentru ceilalți, însă clientul nostru, stăpânul nostru. Cum m-a fascinat siguranța cu care știa să cumpere ce are de cumpărat, am purtat un mic dialog.

Fetița are nouă ani. Da, nouă ani. A preferat să fie servită de o anumită persoană pentru că avea încredere că nu-i va vinde niciodată ceea ce nu are nevoie. Nu le testase pe celelalte, deși spunea că vine mereu în farmacia de pe Ostrovului. Însă voia să meargă la sigur.

Concluzia: onestitatea și atitudinea fac cât toate rafturile de cărți și cursuri de vânzări.

Cât despre puștoaică, văzând cât de bine folosește telefonul la plăți, am rămas mut și cred că și Blaga ar fi rămas mut.

Mi-am amintit istorioara lui Lucian Blaga, care spune cum copilăria lui, până la cinci ani, a stat sub semnul muțeniei. Nu vorbea și nici nu realiza că poate. Dar într-o zi a fost trimis la magazinul din satul Lancrăm, de către preotul Isidor Blaga, tatăl lui. S-a întors să spună că a pierdut pe drum banii. Familia nu i-a împărtășit spaima. Din contră, a început să râdă. Erau primele cuvinte rostite de Lucian.

În fine, revenind la fetița aceasta, trebuie să recunosc că am văzut rar copii de vârsta ei care să se descurce atât de bine, să știe ce are de făcut, să poată încheia o tranzacție comercială, să-și asume alegerile, să știe ce vrea.

Bravo, copile!