Urechești, porcul și electrica

Am devenit fan al mașinilor electrice. Am condus tot felul de mașini, fără însă a avea o atracție specială pentru o anumită categorie. Pur și simplu nu mă interesa ce conduc.

Singura mare schimbare a fost când am achiziționat o mașină electrică prin programul Rabla+. Am ezitat mult, dar până la urmă am cumpărat un Peugeot, cu o autonomie teoretică de vreo 400 de kilometri.

Tehnologia e nouă, destul de elegantă, și a început să-mi placă. Când cheltuiala pentru mașină a început să fie legată de montarea panourilor solare, am început să o simt ca pe o investiție. Sunt luni în care nu m-a costat aproape nimic să circul. Totul s-a rezumat la o încărcare de 30-40 de lei, o dată sau de două ori pe lună. În Buzău, prețul carburantului e mare din cauza blocajelor de trafic, așa că, pe lângă tehnologie și protejarea mediului, protejarea buzunarului a devenit o realitate de când merg cu mașina electrică.

Evident, am fost ironizat de amici. Unii au numit-o fier de călcat, alții panaramă, ba chiar au zis că e mai poluantă decât orice altceva și că e ineficientă.

Avea rost să-i contrazic? Nu, mai ales că eu simțeam confortul, chiar dacă mă simt câteodată comic în momentele în care ajung la o stație de încărcare și privesc prizele ca pe… butelii.

Astăzi însă, m-au ajuns vorbele celor care nu iubesc mașinile electrice. Am lăsat garda jos și mi-am dedicat mare parte din zi căutării unei surse de încărcare.

Frig, patru persoane, ceva viteză, muzică. În acest ambient am plecat la Focșani, pentru un serviciu de medicină a muncii. Pe drum, liniuțele de la bord dispăreau una câte una. Nu au fost prea multe, dar s-au topit rapid din cauza vitezei.

Pe drum nu am găsit stații funcționale, iar în Urechești a început să tragă din ce în ce mai greu, până când dădea semne de sfârșeală.

Cum locul unde părea că-i vine sfârșitul era în fața unor porți deschise, fără să cer voie, am intrat în curte și am cerut imediat un prelungitor legat la priză.

Gazda, fără să pună întrebări, mi-a adus rapid prelungitorul și am început încărcarea. Mi-a pus o singură condiție: când vine soțul cu mașina, în care adusese un porc pentru sacrificare, să scot mașina și să o reintroduc după aceea.

Zis și făcut. A venit soțul cu porcul. Mașina s-a încărcat, iar eu, dacă nu aș fi mâncat carne, aș fi făcut o pomană porcului pe cinste. Am avut ocazia să cunosc oameni minunați, harnici și foarte generoși, la Urechești.