Geniul amestecului, O ghicitoare. Poate fi așa?

Ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale nu mai pare nici rusesc, nici american, e săsesc. Încep să cred că este un mare avantaj personal să vorbești puțin. Așa îți rămâne timp să gândești, iar omul gândește doar pentru el.

Privind acțiunile din urmă – cum a dat jos guvernele atunci când i-a fost favorabil și ne-a făcut și pe noi să credem că doar pentru noi a lucrat, cum a promovat tot felul de personaje servile și lipsite de alură prezidențială, dându-le speranțe fără temei, cum s-a comportat cu cinism în situații în care ochiul și inima nu aveau cum să nu plângă, cum a făcut, ca un chimist, tot felul de combinații, așa încât dreapta și stânga nu mai știu ce sunt, cum nu și-a irosit un ceas pentru altceva decât pentru sine, cum a folosit orice pârghie pentru a-i fi bine doar lui – trebuie să recunosc că am ștampilat un geniu al amestecului.

Stă, tace, le coace. Câștigă din orice situație, iar acum avea nevoie să câștige un timp de imunitate și confort sporit, după ce toate celelalte variante de angajare au picat.

O butadă spunea că, dacă stai la masă cu cineva și după un sfert de oră nu știi cine e fraierul… Ei bine, e clar! Mai avem, pentru început, vreo șase luni ca să ne dăm seama, după zece ani, cam cine este.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like