Lăcomia de a plăcea a petului de pe raftul de sus

Așa cum este firesc, îmi îndrept privirea către scena publică. Observ “actorii” care urcă pe scena de conjunctură și constat cu amărăciune că… împăratul este cam gol. Această formulare – „cam gol” – face parte dintr-o serie de expresii care sugerează o realitate incomodă, asemenea unui “întredeschideri” a Cutiei Pandorei, rostită cu emfază de către eroul acestor gânduri.

Nu e gol pe dinafară. Aici totul este în ordine: haine scumpe, aparențe impecabile. Însă, este gol de conținut viu în interior.

Cei care-l susțin văd și știu că aceasta este realitatea. Dar sticlele goale din cămară sunt mult mai utile decât cele pline în astfel de situații. Poți pune în ele ce vrei. Și, în mod paradoxal, acești „actori” pun în ele un conținut, dar nu acela care să impresioneze poporul. Poporul simte vidul.

Cu toate acestea, aceste goluri, împodobite cu etichete atrăgătoare, aspiră să ajungă pe raftul cel mai înalt al societății, continuând să strige că sunt pline de conținut.

Nevoia de a ascunde un trecut, de a proteja un grup sau de a satisface pofta de putere se estompează în fața penibilului absolut. Nu doar atât: se cheltuiește tot mai mult pentru a părea ceea ce nu sunt. Lăcomia de a plăcea, peste toate celelalte forme de lăcomie, devine din ce în ce mai năvalnică.

Ceea ce nu înțeleg aceștia este că cei căror vor să le arate ceea ce cred ei că trebuie să vadă, văd exact ceea ce nu și-ar dori să vadă. Împăratul nu doar că este gol de conținut viu și sănătos. Nu este nici măcar sec și prăfuit. Dincolo de praful așezat pe sticlă, se ascunde tenebrositatea. Sub hainele scumpe și aparențele bine lucrate, se află putreziciune, lipsă de valoare, opacitate față de bine și adevăr.

Dar, chiar și așa, se continuă exercițiile de a forța gâtul public să înghită ceea ce un grup mic, aflat în căutarea unor nevoi fundamentale precum luxul și puterea absolută, vrea să impună.

Mă amuză cum unul dintre recipientele de sticle, gol și ușor, disponibil să primească orice conținut, s-a lansat recent într-o „cucerire” a TikTok-ului, văzând că acolo se deschide calea spre… raftul cel mai înalt. Ochelari de soare, imagini de film american, servicii scumpe de consultanță. Vrea să pară „cool”, mai ales în ochii tinerilor. Crede că asta îi lipsea și că din această cauză se află mai jos decât și-ar imagina, fără să conștientizeze că tinerii vor altceva, iar viziunea veche a bătrânilor a abandonat mitologia florii cu spini, folosită mai mult decât petalele.

Revenind la lupta pentru imagine… Da! Imaginile sunt bine lucrate. Ele servesc lăcomiei de a plăcea. Nu am certitudinea însă că pătrund și în sufletul cuiva. În spatele lupelor camerei de filmat, care conferă un aer mistic, nu se vede conținut. Lăcomia de a plăcea nu este însoțită de lăcomia de a învăța, de a te pregăti, de a te cultiva, de a fi adevărat, de a fi autentic și de a te arăta publicului așa cum ești, fără a fi doar un pet fără conținut, etichetat frumos și plasat pe raft, spre vânzare celor care nu caută în borcan, ci doar se uită la eticheta trandafirie, tot mai demitizată în ochii celor mulți, dar tot mai costisitor lucrată. Sau, poate că, totuși, ceva conținut informațional se pune în recipient, dar densitatea și calitatea materialului nu sunt de folos, deși pare nesățios și ager.

Sunt ani de chin și străduințe lungi pentru a construi o imagine comercială. Totuși, ceva se întâmplă. Produsul este tot mai ocolit, în ciuda eforturilor uriașe depuse. Rămâne de văzut dacă, în primăvară, raftul cu borcane goale va fi mai util decât în toamnă, când este vremea roadelor.

Sale!