Am urmărit drumul spre victorie al lui Trump. Unii spun că înțelegerea cu așa-zisul sistem i-a netezit calea. Era destul de strâns în tot felul de conflicte juridice pentru a accepta compromisul, iar compromisul nu este ceva străin de cariera lui Trump.
Totuși, Trump, dincolo de ceea ce s-ar putea numi… deficiențe culturale, are două caracteristici ce trebuie reținute: atitudinea și tenacitatea.
Chiar dacă sistemul l-ar fi prins în mreje, nu seamănă deloc cu un om de sistem. Nu pare să aibă lanțuri. Nu funcționează cu privirea temătoare față de stăpân. Pare liber și poate că, într-o măsură destul de mare, comparativ cu liderii actuali ai lumii, chiar este! I-am urmărit mersul hotărât, privirea necruțătoare și sigură față de adversari, capacitatea de a face față situațiilor și buna coordonare a ideilor în discursuri. Se vede că omul a muncit; nu e robul hârtiilor, consilierilor, celor care știu și au nevoie de o păpușă. Apoi, a spus că se va întoarce și s-a întors. Vârsta nu i-a fost piedică. Când alții se pregătesc să moară sau sunt rupți de realitate, el a continuat să lupte. Este un exemplu de voință și tenacitate. Sigur, genetica îi este prietenoasă, dar voința îi este tare. Putea să renunțe, să se bucure de comoditățile unei vieți bune. Totuși, a continuat. Așadar, Trump reprezintă un exemplu de atitudine și tenacitate. Rămâne de văzut dacă ceea ce va urma va fi ceea ce lumea are nevoie, sau nu. Probabil va aplica regulile simple ale pieței libere, însă acestea nu merg întotdeauna, pentru că funcția politică trebuie să țină cont și de specificul activităților statului, iar instituțiile și statele nu pot fi conduse doar ca niște companii.
Deși Trump are aceste calități, totuși nu-l consider liderul potrivit. Pentru mine, liderul magistral a fost Abraham Lincoln, care, pe lângă voință, a avut și umilință… Orgoliul dăunează cu cât nivelul de putere este mai mare.
Dar, acum este Trump. Aceasta este realitatea. Rămâne să vedem dacă lumea va căpăta forma pe care o are el în discursuri sau dacă vârsta și sistemul îl vor transforma din leul aparent neînfricat într-un leu de zoo. Greu de spus, având în vedere că omul vine cu experiența luptelor zilnice din viața reală.