Nu am mai ajuns de multă vreme în zona Moieciu. Drumul de la Brașov la Moieciu este ornat total diferit de ultima vizită pe care am făcut-o, cu ani buni în urmă.
S-a dezvoltat zona inimaginabil. Brașovul și localitățile vecine cresc rapid și frumos.
Amfiteatrul Transilvania este un loc pe care tocmai l-am descoperit. Dincolo de Bran și de granița de altă dată, la Moieciu de Jos, se bifurcă un drum care duce până pe culmi, de unde se vede atât spre Piatra Craiului, cât și spre Brașov și Târgoviște.
Peisajul este fantastic, iar investiția făcută pe culmi e foarte faină. Restaurantul are un design interior adaptat locului, rustic și montan în egală măsură.
Drumul până pe platou e provocator pentru mașini, mai ales dacă plouă. E provocator, dar nu e dificil. Sunt, ici-colo, zone cu mai mult noroi decât piatră. Însă e un drum plăcut pentru cei care se încumetă să-l parcurgă pe jos, însoțind cursul de apă pe lângă care urcă și coboară calea pe care ciobanii o făceau cu oile și măgărușii.
Sus ai ce face, inclusiv în martie, lună în care flori galbene ca de păpădie, cu un miros proaspăt de primăvară, scot capul printre pietrele de pe marginea drumului.
Luați de bună provocarea Amfiteatrul Transilvania. Aveți ce vedea!

Fascinația rostirii

Blăjani – file de monografie

Retropelerinaje Buzoiene

Daruri cu tâlc

Ceai de urzică

Cuvant despre Cer
