Oameni și amintiri

Era în urmă cu 21 de ani, în ajunul Bunei Vestiri. Puțin mai grăbit decât spunea calendarul medicului, cam cu trei săptămâni, s-a născut Andrei. Cum suntem o familie de matinali, iar Andrei este foarte matinal, a vrut să vadă zorii zilei – și așa a fost.

Cunoașteți un asemenea moment și bucuria lui! Am fost cu băiatul cel mare la vechea maternitate, unde doar oamenii erau așa cum trebuie, pentru că, în rest, totul era în paragină. Îmi aduc aminte că am dus de acasă o pătură ca să o pună în geam, pentru că, fiind martie, vântul bătea destul de tare.

Am luat copilul în brațe. Ne-am bucurat, iar după acest moment miraculos al primei noastre întâlniri, am plecat la școală. Eram profesor la Seminarul Teologic din Buzău. Aveam o zi plină. În general, am o stare de bună dispoziție, însă vă imaginați că în ziua respectivă zburdam.

Am ajuns la prima oră. Am deschis catalogul și am început să torn note de zece. Au fost pentru toată lumea, iar cineva care voia să tragă chiulul a fost rapid convocat – nu era de ratat o asemenea ocazie! Și am continuat toată ziua așa… iar la întâlnirea de zece ani de la absolvire, foștii elevi, unii dintre ei cu familie și copii, și-au amintit momentul. Spuneau că atunci s-au simțit mici profitori ai unui moment de entuziasm al profesorului, însă mai târziu, când ei înșiși au trăit o zi la fel de fericită, au simțit nevoia să încalce, în mod similar, deontologia profesională – unii, în glumă, dând vina pe mine.

A doua zi era Buna Vestire. Am fost la slujbă, iar după slujbă am fugit iar la maternitate ca să văd când plecăm acasă. „Mai stați”, mi-a zis doamna asistentă care asistase la naștere. „S-a adaptat mai greu la mediul extrauterin.” M-am speriat, iar când mi-a văzut expresia schimbată, mi-a zâmbit și mi-a spus să fiu liniștit, pentru că va fi bine – și așa a fost.

Port de atunci în suflet acel zâmbet cald și acea încurajare și mă bucur de fiecare dată când îi trec pragul acestui bine-vestitor. Au trecut 21 de ani. Acum este pensionară, dar îi găsesc același suflet cald și simt aceeași recunoștință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like