Ce nu înțeleg cei care cred că înțeleg

Trecem printr-o perioadă în care minciuna și impostura sfârâie. Au existat dintotdeauna, e drept, dar parcă niciodată nu au fost atât de evidente, atât de strident afișate, aproape mândre.

Și totuși, dacă sunt atât de larg răspândite, de ce mai vorbim despre ele ca despre păcate?

Pentru că, în vremuri ca acestea, furtul și minciuna — oricât de generalizate — pălesc în fața unui păcat și mai grav: acela de a călca în picioare viața altora.

Sunt mulți semeni care nu se mai plâng că sunt mințiți. Nici că li se fură munca, timpul, liniștea. Ci că sunt striviți. Tratați ca niște pioni pe o tablă de șah unde nu li se permite să facă vreo mutare.

Așadar, atenție! Să nu călcăm pe oameni — pentru că, mai devreme sau mai târziu, tot noi vom simți durerea.

Sale!