Elena Farago, la categoria adulți

De ce mă strângi atât de rău?
Un om ca tine sunt și eu.
Puțin respect doresc să-ți cer,
Chiar de te crezi un zeu din cer.

Nu sunt fragil,
Nu-s gândăcel,
Nu-s nici de fier —
Dar nici strivit nu sunt, de fel.

Știu, crezi că-i lumea doar a ta,
Că soarta te înalță.
Dar tu, amice, nu uita:
Că soarta e și hoță.

Nu încerca să mă strivești,
Să-mi calci cu sete trupul.
Nimic nu doare mai cu foc
Decât să-nduri urâtul.

Ca tine, am copii și eu,
Am mamă, tată, viață.
O soață, soț sau frați mereu —
Și doar o singură viață.

Nu-ți cer să nu mai furi,
Nici să nu mai minți,
Doar nu-ncerca să mă strivești —
Că eu nu strâng din dinți.

Lupt demn, ca orice om,
Să scap de orice obidă.
Și dacă doare că mă strângi,
Durerea mă animă.

Nu… să nu crezi c-aș sta
Să-ndur amarul vieții.
Peste cadavrul meu nu treci —
Te doare gândul morții.

Cruzimea ce mi-o vâri în nas
Nu-și va găsi supusul.
Eu voi renaște și voi fi
Al visului opusul.

Sale!