Om bun, fără îndoială, a fost Vasile Alexandru. Arăta bine – așa cum îmi relata un apropiat – chiar și când nu mai conta. Funeraliile au avut loc acum câteva zile. Am aflat târziu și nu am fost.
I-am trecut adesea pragul, acolo, în blocul acela din Micro 14, Blocul 41, care, deși dă impresia că se va prăbuși, stă neclintit, după o mișcare de afundare în solul mai slab, pe ostrovul insuficient secat, înconjurat altădată de Codrii Vlăsiei.
Așadar, a murit domnul Vasile Alexandru. L-am întâlnit rar în ultima vreme. Aceiași ochelari, aceeași geantă maron, același mers măsurat și aceeași politețe desăvârșită.
A fost un ghinionist, dar și un norocos. A încercat multe, i-au ieșit puține. Cui nu i se întâmplă așa? A ajutat mult Biserica Sfântul Andrei, iar eu am aflat de deces abia ulterior. Nu mai locuia de mult timp în zonă. Ridicase căminul de bătrâni de la Manasia – o întreprindere deloc ușoară și lipsită de probleme – căreia i-a dedicat ultima parte a vieții. Era un sufletist. L-am vizitat acolo și se confrunta cu probleme câte în lună și în stele.
A încercat și antreprenorialul. Nu prea i-a reușit. Îmi amintesc de abatorul din Sinileasca, amenajat corect, dar fără loc de sacrificare. Îmi amintesc și de o casă din Mărăcineni pe care a cumpărat-o, a reparat-o la exterior, dar a vândut-o foarte greu, chiar dacă m-am învoit să merg să i-o binecuvântez, în afara parohiei mele. E de multă vreme asta, și sper să nu se supere nimeni pentru mobilitatea mea profesională. Și multe alte amintiri mă leagă de acest om – inclusiv faptul că, la nunta noastră, în timp ce ne ajuta cu treburile, un apropiat din familie i-a prădat casa.
Nu e un necrolog, ci doar amintiri.
Peste toate, repet: a fost un om care a ajutat enorm biserica și ne-a respectat. Un creștin practicant. Un om bun.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Retropelerinaje Buzoiene
Cuvant despre Cer
Blăjani – file de monografie
Daruri cu tâlc
Fascinația rostirii
Recuperări istorice
