Ilie, vulturul si fetita cu palarie albastra

lie, vulturul și fetița cu pălărie albastră Poveste adevărată cu un strop de fantezie din Buzău

1. Vulturul din fața gării Pe vremea când trenurile scoteau aburi și lumea purta pălării, trăia în Buzău un vultur cum rar s-a mai văzut. Îl chema Ilie.

Ilie nu trăia în munți. Își alesese drept casă o clădire din fața Gării Buzău – chiar acolo unde astăzi este farmacia Iris. De pe acoperiș, privea trenurile, oamenii și cerul.

2. Anamaria Într-o zi, o fetiță cu o pălărie albastră a apărut pe peron. Se numea Anamaria. Avea ochii mari și curioși, iar în mână ținea un covrig.

Ilie a privit-o. Ea l-a privit. Din ziua aceea, au devenit prieteni.

3. Plimbarea prin oraș În fiecare dimineață, Ilie cobora de pe acoperișul farmaciei și mergea pe jos prin oraș. Anamaria îl însoțea.

Mergeau la piață. Ilie primea carne de la măcelari, pește de la pescari. Trecuseră împreună și prin fața berăriei vechi unde, spune lumea, venea cândva Caragiale.

4. Vorbe între prieteni Sus, pe acoperișul farmaciei Iris, Anamaria i-a spus: — De ce nu zbori departe, Ilie?

Ilie a clătinat din cap și a spus cu glas blând: — A fi liber nu înseamnă să fugi, ci să alegi. Eu am ales oamenii. Am ales Buzău.

— Dar zborul? — Zborul e o rugăciune fără cuvinte. Dar nu are rost dacă n-ai pentru cine să te întorci.

5. Ziua cenușie Într-o zi, când norii se adunaseră peste oraș și soldați străini coborau din tren, Anamaria nu l-a găsit pe Ilie pe acoperiș.

L-a căutat și l-a găsit căzut. Un soldat trăsese fără să știe că Ilie era prietenul tuturor.

6. Înmormântarea Anamaria nu l-a lăsat singur. L-a dus în grădina casei ei, aproape de gară, unde salcâmii înfloreau liniștiți. A săpat cu mâinile ei și a făcut o cruce simplă.

Pe ea a scris: „Aici doarme Ilie, vulturul din Buzău. Prietenul meu.”