Plecarea profesorului Marcel Sultănescu – o pierdere dureroasă pentru învățământul buzoian

A plecat dintre noi profesorul Marcel Sultănescu, un om de o rară amabilitate și un profesionist desăvârșit.

L-am cunoscut bine – am fost colegi la Inspectorat și am avut bucuria de a colabora în mai multe rânduri. Îmi amintesc cu emoție momentul în care i-am oficiat cununia religioasă, dar și grija cu care i-am editat, la Editura Omega, o lucrare despre calculatoare – material pe care îl pregătea pentru dosarul de lector universitar.

Era un om harnic, cald și mereu dispus să ajute. Avea un umor fin, un fel aparte de a vorbi și o voce caldă, inconfundabilă. Un prieten adevărat, pe care te puteai bizui oricând.

A plecat după o luptă prematură și deloc ușoară cu o boală incurabilă. S-a stins prea devreme, lăsând în urmă amintiri frumoase și un gol greu de umplut.

Era apropiat de un alt om deosebit, George Balica, plecat și el dintre noi, la fel de tânăr, cu câțiva ani în urmă. Îi lega o prietenie sinceră, întemeiată pe idealuri comune și pe aceeași noblețe a caracterului.

„Sultanul”, așa cum îl alintau colegii, era un om mic de statură, dar mare la suflet. Un alt prieten de-al său, profesorul Ionel Meiroșu – om cu același umor fin – îmi spunea odată, glumind cu afecțiune:
„Sultanul s-a dus la Mănăstire să se roage pentru examen, dar e mic și nu-l vede Dumnezeu.”

Fie ca acum Domnul să-l vadă, să-l primească și să-l răsplătească pentru bunătatea lui.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sale!