50 plus

Da. Au trecut 50! Când? Cum? Greu de spus. Mulți ani mi-au zburat printre degete. Nu știu dacă am făcut mult sau puțin. Din ce mi-am propus, cam 20% mi-a ieșit. Slavă Domnului pentru restul de 80%. Datorită lor am avut șansa celor 20.
Mai concret: când am pierdut, am câștigat mai mult – chiar dacă am bătut cu pumnul în masă, am scrâșnit din dinți, poate că am și plâns… deși nu-s sigur.

Au fost 50 de ani frumoși, ca un zbor cu multe turbulențe, dar mereu cu final bun.

Am pierdut puțin dintre ai mei. Doar pe cei pe care era firesc să-i pierd: bunicii. Mă doare, dar ce pot face?

Am câștigat însă generația ce vine și-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar imens.

Am iubit și iubesc oamenii. Am fost pătimaș, dar mi-a trecut. Nu am urât – sau poate am și urât, dar scurt, și am fost invadat repede de nevoia iertării. Nu port pe nimeni în suflet cu ură, deși viața mi-a scos în cale și specimene…

Cam asta a fost până acum.

Nu mă simt deloc obosit. Sunt plin de entuziasm în tot ceea ce fac. Simt că încep să capăt experiență. Mă simt sigur pe ceea ce simt și gândesc în plan social.

Nu mai vreau multe. Sau, mai bine zis, nu mai vreau mute. Vreau să mă bucur cu și de cei dragi. Vreau să-i bucur pe cei pe care-i cunosc.

Căutam prima mea poză. Aveam doi ani și plete blonde. Nu știu ce mai am în comun cu băiețelul de atunci. Poate dragostea de locul în care am crescut. N-am găsit poza, deci vă scutesc de o imagine în plus.

Memoria? Da. Cred că am ceea ce se numește o memorie semantică. Îmi amintesc ceea ce a fost frumos și am simțit. Îmi amintesc oameni, oameni, oameni. Mai puțin nume, mai mult viață și momente.

Melancolia? Nu am melancolii majore și nici regrete, deși sunt melancolic și am greșit destul.

Cam atât am simțit la acest prag. Zece ani au trecut fără multe amintiri, dar cu trăiri intense.

Dacă ați trecut de 50, înțelegeți. Dacă nu – vor veni și gândurile astea. Nu vă grăbiți. Fiți fericiți acolo unde sunteți.

Nu vă legați de lucruri. Iubiți oamenii. Faceți bine cât puteți. Asta pot spune că am învățat de la viață până acum.

Și, pentru că unii mi-ați dăruit o clipă și m-ați urat – pe mine, care poate am omis să o fac – să știți că am simțit. Și a contat. De asta evit să-mi sărbătoresc ziua. Nu pot veni mulți dintre cei care s-au gândit la mine, și nu mi se pare corect.

Vă mulțumesc tuturor! Și celor de aproape, și celor de departe. Fiecare ați pus o piatră la zidirea acestor 50 de ani. Fiecare ați contribuit, chiar și atunci când poate ați vrut – și chiar ați reușit – să mă împiedicați. Așa am învățat să sar.

Contați pe mine, toți. Am poftă de viață. Poftă de luptă.

La mulți ani tuturor!
Curaj. Înainte!