Despre rădăcini vechi de 100 de ani

Era un om simplu. Rar ieșea din mediul ei, din bătătura ei. N-a trăit nici prea mult, nici prea puțin. N-a avut o viață lipsită de necazuri. I-a murit tatăl, cred, când avea doar 13 ani. I-a murit fratele pe front, în ultima zi a războiului, undeva în Munții Tatra. Nici până azi, nimeni din familia mea nu a ajuns acolo să-l caute, deși locul nu e de nepătruns.

După standardele de azi, poate că n-ar fi fost considerată prea educată. Dar a făcut tot ce a putut pentru noi. Iar când spun „noi”, mă gândesc în primul rând la mine.

Rămăsese singură de doar 40 de zile când a ajuns la Spitalul Județean. Trăia de ceva vreme sub povara vârstei. Poate că tot ceea ce adunase în viață îi întuneca acum orizontul. Bunicul meu murise după un accident stupid. El, un supraviețuitor al frontului cumplit de la Don, un luptător și un învingător, s-a împiedicat în fața blocului și s-a lovit la cap. Abia se mutaseră în Buzău și îi era greu să fie boier. „Ești boier acum”, îi spuneam. „Dacă așa e boieria, bine că n-am fost”, îmi răspundea.

Credeam că nu va înțelege pe deplin că a rămas singură. M-am înșelat. 40 de zile. Atât.
Am văzut-o seara. M-a strâns puternic cu mâna ei osoasă. „Eu te-am crescut”, mi-a spus. Au fost ultimele ei cuvinte. Și ultima privire. În noaptea aceea a murit, dar eu aveam să aflu mai târziu. Eram la București, cu un test de limbă franceză pentru un dosar de bursă. Ai mei nu mi-au spus nimic. Îmi cunoșteau sentimentele. Am aflat abia la întoarcere. M-am ușurat, într-un fel. Simțeam că viața îi devenise un chin. O moarte prelungită. Era anul 2002.

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la nașterea ei. 2025.
Era mândră de ziua ei. Era o zi de mare sărbătoare. O zi în plin aur al verii. O chema Aurica, așa cum îi cheamă pe mulți născuți în această vreme.

Era o zi în care oamenii sărbătoreau firesc. Și, ca formă magică de divertisment, mergeau la târg, la Pantelimon, dincolo de dealuri, spre Cernătești.

A fost. Au rămas rădăcinile.

Ți-am spus această poveste pentru că, în forme și nuanțe diferite, este povestea fiecăruia. Toți avem rădăcini. Și încă trăim în ele, și prin ele.