Iliescu și Ceaușescu la marea reîntâlnire …

Moartea lui Ion Iliescu poartă, fără îndoială, o încărcătură emoțională. El a fost figura de trecere dintre regimul comunist și cel postdecembrist. Cu studii în URSS, Iliescu este cel care, paradoxal, a contribuit la integrarea României în NATO și Uniunea Europeană.

Stăpânea perfect limba rusă, dar se împiedica în engleză. Avea însă o alură diferită de Ceaușescu, deși provenea din aceeași lume. Dacă Ceaușescu a fost viclean, Iliescu a fost adaptabil. A visat o „democrație originală”, un soi de perestroika românească, dar a acceptat în cele din urmă pluralismul politic și economia de piață. Mai mult, a renunțat la putere, lucru greu de imaginat în cazul lui Ceaușescu.

Ba a avut puterea să revină în funcție, iar când a pierdut, am auzit singura spusă care mi-a plăcut la Iliescu: Ai câștigat, continuă, ai pierdut, continuă! Și în spirit olimpic – profitând iar de context – a revenit.

Iliescu a fost, în total, mai mulți ani președinte decât Ceaușescu: zece ani în funcție și alți douăzeci ca fost președinte cu privilegii. Ceaușescu nu a avut acest privilegiu. Iliescu știe de ce ….

Ambii au fost lideri ai Uniunii Tineretului Comunist — o rampă de lansare spre cea mai înaltă funcție în stat. Dar contextul istoric a fost diferit. Iliescu a fost mai calculat, mai echilibrat, mai bine pregătit intelectual și preferat de sistem. Noi am crezut că a fost o revoluție. A fost, în fapt, o schimbare de decor. Iliescu a crezut sincer în comunism. S-a folosit de democrație pentru a ajunge unde a ajuns, dar în fibra lui nu a fost nici democrat, nici creștin.

Și aici merită să poposim. Deși liber-cugetător, Iliescu beneficiază de funeralii naționale și de slujbă religioasă, deși nu a fost un credincios autentic.

L-am întâlnit de două ori, paradoxal, în context religios. Prima dată la Iași, de Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva. Nu din credință, ci din rațiuni electorale. Fusese prim-secretar la Iași și știa că trebuie să se arate. Într-o dezbatere electorală, Emil Constantinescu l-a întrebat direct: „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?” Răspunsul a fost evaziv, iar electoratul a sesizat această ezitare.

A doua oară, l-am întâlnit la Episcopia Buzăului și Vrancei, într-o vizită de protocol. Nici vorbă de pelerinaj. Și alți „tovarăși” comuniști au trecut pe acolo, inclusiv Nicu Ceaușescu.

Astăzi, Iliescu este condus cu onoruri. În schimb, Ceaușescu a fost executat în ziua de Crăciun 1989, cu gloanțe și o înmormântare grăbită. Se spune că Iliescu s-ar fi opus execuției. Poate. Dar faptele rămân. A fost dus de armată la Cimitirul Ghencea Militar, fără cruce, fără nume, fără slujbă. Așa cum, poate, și-ar fi dorit.

Chiar dacă părinții lui Ceueșescu au avut parte de slujbe religioase, e puțin probabil că și el ar fi dorit așa ceva. Să nu uităm că a protestat atunci când activul de partid voia să participe la funeraliile religioase ale lui Petru Groza. Groza, fiul preotului Adam din Băcia de Hunedoara, a avut parte de slujbă.

Să ne amintim că Ceaușescu, a demolat biserici. A lucrat cu oameni ai Bisericii, doar pentru arăta Occidentului ce democrat e și pentru banii de la amrciani.

Acum, când amândoi nu mai sunt, nu cred că Iliescu ar dori să dea ochii cu Ceaușescu. Iar nască soarta asta va fi, Iliescu, probabil,  va recita din Troțki pentru a-și justifica crima. În secolul XX, lupta pentru putere a fost una sângeroasă, amestecată cu crimă. Iar cine nu accepta asta, spunea Troțki, nu trebuia să se nască. Scuza ar ține, doar că …. Troțki vorbea de perioada interbelică.

Ceaușescu a sfârșit brusc, fără proces real, fără slujbă, în dezonoare. Abia în 2010 a fost exhumat pentru identificare ADN și a primit o scurtă ceremonie religioasă la cererea familiei.

Familia politică s-a descotorosit de el. Iliescu, poate, în pragul morții, s-a simțit împăcat ca liber-cugetător. Necredința oferă uneori mai multă liniște decât frica de veșnicie. Mai ales că accesul sau la putere s-a făcut prin crimă.

Dar, poate că doar așa este jocul puterii. Puterea nu se dă, ci se ia, iar Iliescu nu o putea rata, mai ales că i se netezise drumul. Viața lui Ceaușescu, ar fi fost ciotul de care nu a vrut să se împiedice și, cu voie sau – puțin probabil -, fără de voie, și-a îngropat înaintașul rapid și a urcat pe tron, loc de unde a mai trăit 35 de ani, prinzând o vârstă venerabilă.

Am făcut această paralelă între Iliescu și Ceaușescu, pentru că îmi vine greu să cred că istoria îl va judeca pe Iliescu altfel decât prin raportare la sfârșitul lui Ceaușescu.

Sale!