Credință și libertate

Credință și libertate! Poate părea un clișeu, chiar o contradicție. Nu presupune credința atâtea reguli, atâta rânduială de urmat?

Din când în când recitesc Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel. Ea respiră de la început un duh al libertății: harul mai presus de Lege, Dumnezeu care nu Se lasă batjocorit de apucăturile oamenilor și nici redus la micile lor norme.

Pentru această libertate, Pavel s-a confruntat chiar și cu Chefa, cu Petru. Petru credea că cei veniți dintre neamuri ar trebui să treacă mai întâi prin Legea iudaică. Pavel nu vedea rostul. Considera aceasta o birocrație religioasă, o piedică, o ipocrizie.

Și a învins Pavel. A învins libertatea. Îmi amintesc aici o spusă a Mitropolitului Bartolomeu Anania: „Deștepții se mai și ceartă…”

Fiecare avea argumentele lui. Petru le avea, Pavel le avea. Dar Pavel, pasional în tot ceea ce făcea – ca persecutor mai întâi, apoi ca apostol –, a înțeles că Evanghelia nu înseamnă constrângere, ci libertate. Își câștiga pâinea făcând corturi, ca să nu cadă povară asupra comunităților. Și era liber.

Evanghelia înseamnă libertate. Iisus îi arată aceasta tânărului bogat. Îi recunoaște moralitatea, respectarea poruncilor. Și totuși îi spune: „Vinde tot și urmează-Mi!” Nu din dispreț pentru ceea ce avea, ci ca test al libertății. Tânărul a înțeles: era în Lege, dar nu era în libertate. Nu a putut să se desprindă.

Iisus nu-l condamnă – cum nu condamnă pe nimeni. Doar îi arată că adevărata putere este libertatea. Și aceasta este o putere mai mare decât orice pe pământ.

Când ești liber, nici pierderea, nici eșecul nu te zdrobesc. Ai făcut ce ținea de tine? Atunci de ce să disperi? Poți încerca din nou. Poate vei descoperi o altă cale. Poate ceea ce pierzi era tocmai ceea ce nu-ți trebuia. Poate voia Domnului a fost să fii liber.

Și aceasta este cea mai mare binecuvântare.