Se întâmplă ceva rău

Întotdeauna răul începe cu o presimțire. Te gândești la el, și el, încet-încet, se gândește la tine.

Când eram copii, o pisică neagră ne tăia calea și ziua ni se părea pierdută. Ca să scăpăm de blestem, făceam trei pași înapoi, ca un fel de descântec împotriva întâmplării. Mai rău era când apăreau șobolanii – atunci știam sigur că norocul fugise.

Așa și în sat.
„Se întâmplă ceva rău”, i-a spus mama fiului. Și băiatul, tulburat, s-a dus la cârciumă și și-a pierdut banii la ruletă, tot cu gândul că răul îl pândește. Nici câștigătorului nu i-a fost mai bine, căci și el a simțit prea repede de ce norocul îi zâmbea.

Vorba s-a dus din casă în casă, și până la prânz toată lumea șoptea: „Se întâmplă ceva rău.” Vântul s-a ridicat deodată, cutremurând ferestrele și acoperișurile. „E semn rău”, spuneau oamenii. „Deși… vânt a mai fost.”

Apoi o pasăre s-a lăsat, din senin, în mijlocul târgului. Păsări au mai coborât și altădată, dar de ce aceea, de ce acum? Era limpede – ceva rău se apropia.

Satul fierbea în neliniște. Răul nu se arătase, dar toți îl simțeau, gros, în aer. Un bărbat a strigat:
„Să plecăm! Satul e blestemat!”
„Cum să plecăm? Și dacă tocmai plecând ne ajunge răul?”, a răspuns altul.

Dar cel dintâi și-a strâns lucrurile și a fugit. Ca să fie sigur, și-a aprins și casa – să ardă răul odată cu ea. După el, altul. Și altul. Și satul a început să se golească.

Pe prispă, mama băiatului și-a strâns șalul la piept și a șoptit, aproape mulțumită:
„Am zis eu că se întâmplă ceva rău.”