Am auzit de curând de la un coleg mai tânăr — cu o ușoară intenție critică — că aș avea o mare putere de adaptare. A folosit chiar un termen din lumea viețuitoarelor capabile să-și schimbe culoarea în funcție de …. context. Nu știu dacă e așa. Poate că e doar o formă de a merge mai departe fără a mă împotrivi la tot ceea ce vine.
Cred că este firesc să ai o anumită flexibilitate psihologică. Nu în sensul unei maleabilități fără principii, ci ca o formă de înțelepciune: aceea de a nu te bloca în forme, ci de a rămâne fidel fondului. Îmi plac provocările, dar evit să le tratez cu mijloacele altora sau cu rețete gata făcute. Nici spre casă, nici spre școală, nici spre biserică nu-mi place să merg pe același drum două zile la rând — și poate că acest detaliu spune ceva despre felul în care privesc viața.
Am un fost elev aflat acum într-o situație grea, dar atipică. Cu toate acestea, el vede în încercarea sa o nouă oportunitate. Așa simt și eu provocările: nu ca pe niște ziduri, ci ca pe porți. Merg înainte, cu încredere, fără să simt nevoia să demonstrez nimic, doar să fiu cinstit cu ceea ce simt și cred.
Mi-a rămas în minte o frază citită cândva:
Ceea ce omida numește sfârșitul lumii, maestrul numește fluture.
Adevărata flexibilitate nu e adaptarea la orice preț, ci capacitatea de a te transforma fără să te pierzi. Nu mă adaptez la fiecare context — doar acționez cum simt că e drept și onest. Restul se așază singur, cu timpul.
Cuvant despre Cer
Recuperări istorice
Ceai de urzică
Blăjani – file de monografie
Retropelerinaje Buzoiene
Daruri cu tâlc
