Între dreptatea ta și dreptatea lui Dumnezeu

Între dreptatea ta și dreptatea lui Dumnezeu se întinde o tăcere lungă, uneori apăsătoare. Așteptarea dreptății lui Dumnezeu poate părea o capitulare, o alinare pentru cel slăbit, o pace obținută prin neputință. Ca și cum ai face mai puțin, mai încet, mai pe ocolite. Și, fără îndoială, uneori așa este.
Dar tot așa se întâmplă că această așteptare dezleagă noduri lăuntrice pe care graba și mânia nu le-ar fi desfăcut niciodată. Căci nu poți trăi cu adevărat fără să crezi în iertarea lui Dumnezeu. Fără această credință, viața s-ar prăbuși sub povara propriilor noastre judecăți.
Ce-ar fi dacă am mai trăi sub legea talionului – ochi pentru ochi și dinte pentru dinte? Cine ar mai rămâne în picioare, când Dumnezeu Însuși ne iartă aproape neîncetat: gândul necurat, patima, mânia, fățărnicia, viclenia cea măruntă și zilnică?
Da, așteptarea dreptății lui Dumnezeu poate părea o amăgire atunci când omul este slab. Și totuși, am auzit de la un om mai vârstnic aceste cuvinte simple: „Ai răbdare. Dumnezeu lucrează.” Și, uneori, rămâi uimit cum ceea ce părea strâmb pentru totdeauna, într-o zi se îndreaptă – nu cu zgomot, nu cu izbândă omenească, ci cu o liniște care te dezarmează.
Să nu-ți închipui însă că Dumnezeu este al răzbunării. Să nu crezi că va face dreptate după măsura minții tale. Dreptatea Lui nu seamănă cu dorința ta de îndreptățire. De aceea, nu-l judeca pe celălalt, ci privește-te pe tine. Lasă-l pe el în grija lui Dumnezeu, fără a-ți abandona însă propriul efort, propria veghe, propria luptă.
Și abia apoi, privind în timp, vei înțelege dacă a fost sau nu așa.