Alături de epitrahil, de cruce și de Sfintele Taine, Molitfelnicul este una dintre prezențele constante ale slujirii preotului. Nu este o carte care stă doar în bibliotecă și nici una pe care o deschidem doar la marile sărbători. Este o carte pe care o folosim aproape zilnic, pentru că ea însoțește omul în cele mai importante momente ale vieții sale.
Când se naște un copil, Molitfelnicul este acolo. Când doi tineri se căsătoresc, tot din el se citesc rugăciunile. Când un om este bolnav, când o familie își sfințește casa, când cineva pleacă într-o călătorie, când apar necazuri, încercări sau momente de mulțumire, Biserica are rugăciuni pentru toate acestea. Iar multe dintre ele se găsesc în paginile Molitfelnicului.
Pentru mulți credincioși această carte este cunoscută mai ales prin câteva rugăciuni și rânduieli mai des uzitate. Însă, Molitfelnicul este mult mai bogat. El conține sute de pagini de rugăciuni și slujbe care arată cât de atentă este Biserica la toate aspectele vieții omenești.
Citind această carte de-a lungul anilor, am descoperit nu doar texte liturgice, ci și o adevărată teologie a vieții de zi cu zi. Există rugăciuni pentru copilul care vine pe lume, pentru omul aflat în suferință, pentru cei care călătoresc, pentru vreme de secetă sau de ploaie, pentru binecuvântarea roadelor pământului, pentru cei aflați în necazuri și pentru multe alte situații pe care oamenii le întâlnesc de-a lungul existenței lor.
De aceea m-am gândit să încep o serie de articole dedicate Molitfelnicului. Scopul nu este unul de prezentare academică a cărții, ci pentru a descoperi împreună frumusețea și sensul rugăciunilor pe care Biserica le-a adunat de-a lungul secolelor.
Vom vedea de ce au fost scrise anumite rugăciuni, în ce context sunt folosite, ce mesaj transmit și ce ne pot spune astăzi, într-o lume care, deși s-a schimbat enorm, continuă să aibă aceleași bucurii, aceleași temeri și aceleași căutări ca oamenii de acum sute de ani.
Pentru mine, Molitfelnicul nu este doar o carte de slujbă. Este una dintre cărțile care mă însoțesc cel mai des în activitățile pastorale. De aceea mi se pare firesc să vă invit să o descoperim împreună, pagină cu pagină, rugăciune cu rugăciune, mai cu seamă acolo unde textele sunt mai rar întrebuințate. În spatele limbajului liturgic se află o experiență de credință acumulată de generații întregi și o grijă profundă a Bisericii pentru om, din prima zi a vieții sale și până la ultima rugăciune rostită lângă mormânt.