Încă o generație. Și aceeași bucurie de a fi profesor

Există momente în viața unui profesor care îl fac să privească în urmă fără să-și dea seama când au trecut anii. Un astfel de moment a fost atunci când am fost sunat de la secretariatul liceului unde sunt titular și mi s-a spus că am depășit 25 de ani de vechime și că, potrivit legislației de atunci, puteam opta pentru o normă didactică de 16 ore. Aproape că nu mi-a venit să cred. Un sfert de secol petrecut în învățământ părea, în acel moment, mai degrabă o cifră decât o realitate.
Între timp, legislația s-a schimbat, norma didactică a fost majorată, însă ceea ce nu s-a schimbat niciodată a fost bucuria de a întâlni oameni care își construiesc viitorul.
Privind în urmă, realizez cât de mult m-a legat învățământul de propria mea devenire. Am descoperit că una dintre cele mai frumoase forme ale educației este cea a adulților. Oameni care aleg conștient să învețe, să se reinventeze, să înceapă un nou drum profesional. De aceea, în ultimii peste cincisprezece ani, aproape întreaga mea activitate didactică s-a desfășurat în învățământul sanitar, după experiențe în cel vocațional, universitar, sau non-formal.
Fiecare generație este diferită. Fiecare aduce alte întrebări, alte speranțe și alte provocări. Iar fiecare promoție care absolvă lasă în urmă amintiri, emoții și sentimentul că încă o etapă s-a încheiat.
De fiecare dată când ajungem la festivitatea de absolvire, mă gândesc că, dincolo de examene și de note, cel mai important lucru este ca fiecare dintre acești oameni să își împlinească visul pentru care au venit la școală, iar doamna Dana Macovei le-a reamintit absolvenților să nu uite visul pentru care au venit.

O absolventă spunea: E o șansă să poți face acestă școală. Am învățat, mi-am completat cunoștințele și exeriența, urmând cursuri de asistent generalist, apoi de fammacie, iar acum încep balneofiziotarapie. Nu știi când angajatorul are nevoie de tine și dacă ai diploma ai luat postul. Nu te poate aștepta trei ani să termini.

Deci, formare, aadaptare și angajare în domeniu. Sunt obiectivele și dorințele noastre pentru viitorul absolvenților. Au investit timp, energie, sacrificii și resurse. Merită să meargă mai departe, spre profesia pentru care s-au pregătit, iar din învățământul sanitar chiar se aleg cu o profesie căutată.
De aceea, cred în absolvenții noștri. Cred că vor avea rezultate bune, oriunde vor lucra.
Învățământul sanitar oferă una dintre cele mai clare și mai solide perspective profesionale. Absolvenții termină școala știind exact pentru ce s-au pregătit. Dobândesc drept de liberă practică și o calificare recunoscută atât în România, cât și în întreaga Uniune Europeană. Este o șansă reală de a începe imediat o carieră într-un domeniu în care nevoia de profesioniști este permanentă.
Dincolo de toate acestea, rămâne însă ceva ce nu poate fi trecut într-o diplomă: responsabilitatea de a avea grijă de oameni. Tocmai de aceea, profesiile medicale cer nu doar competență, ci și caracter, empatie și dorința sinceră de a fi de folos.

Și am avut un caz chiar astăzi. O elevă a avut nevoie de mici îngijiri. Soare, emoții, oboseală. Eleva a rămas în sala de clasă, iar noi am început festivitatea. Colega noastră de catedră, doamna Veronica Jilavu, în tonul grijii permanente pentru cei din jur, în timpul festivității, întreba: e oare bine eleva?

Da, aceasta este profesia de asistent medical și dacă valorile enumerate mai sus vor fi promovate, vom avea profesioniști și oameni adevărați.

Sperăm că așa va fi!
A mai …. trecut o generație.
Iar noi, profesorii, am mai învățat câte ceva. Am mai acumulat experiență, am mai descoperit metode prin care să explicăm mai bine, să încurajăm mai mult și să înțelegem mai profund oamenii din fața noastră.
Este cel mai frumos paradox al educației: în timp ce îi învățăm pe alții, continuăm și noi să învățăm.
Și, după atâția ani, acesta rămâne unul dintre cele mai frumoase motive pentru care merită să fii profesor.

Astăzi ne-am bucurat să ne felicităm absolvenții Școlii Postliceale Sanitare Buzău și răspundem invitației doamnei Dana Macoivei de a participa la absolvirea generației cu numărul zece a Colegiului Paulescu.

Felicitări și mult succes, dragi absolvenți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like