Averea bunei educații. Frații buzoieni Rareș și Alexandru. Pentru că cele mai bune zile abia urmează să vină

Îmi place să trec dincolo de mulțime. Să nu mă las orbit de zgomot sau de aparențe, ci să caut fețe. Fețe luminoase, vii, care spun o poveste. Așa i-am întâlnit pe Rareș și Alexandru Vrăbile – doi frați care m-au reconfirmat că avem viitor.

Am stat la masă cu ei – o masă comemorativă. Deși era implicarea familiei, părea că totul e organizat cu discreție, respect și maturitate de Rareș prin implicarea mai activă a lui Rareș, fratele mai mic. A fost un moment de speranța la un ceas în care pomeneam trecutul, acolo, la Restaurantul Mariaj.

Rareș e bonomia întruchipată, un amestec rar de blândețe și inteligență organizată. Campion mondial la aeromodele, se pregătește și acum să plece în lume cu sportul său. Vrea să ajungă inginer și specialist în traficul aerian. Am aflat că a crescut competițional la Palatul Copiilor, în perioada de după plecarea mea din funcția de director. Confirmarea calității lui Rareș a venit chiar de la domnul profesor George Vlad – atunci director, astăzi inspector – care mi-a spus cu bucurie același lucru pe care eu îl constatasem deja: avem în față un tânăr excepțional.

Fratele lui, Alexandru Vrăbile, e mai puțin expansiv la prima vedere, dar cu o forță interioară remarcabilă. E un excelent jucător de tenis de masă, a reprezentat cu succes clubul Gloria Buzău, apoi a antrenat copii cu dăruire, însă se pare că aici, la el la club, la el acasă, nu a fost prețuit suficient. A a plecat să joace Bistrița, apoi în Franța, iar acum se pregătește să plece în America. Trăiește din sportul lui, din pasiunea lui, ceea ce mi se pare extraordinar.

M-au impresionat. Nu prin vorbe mari sau prin ambiții goale, ci prin prezență, bun-simț și o educație aleasă. Deși mama lor îmi spunea că nu seamănă unul cu altul și că nu s-au prea întâlnit pentru că Alexandru a fost în lot la Bistrița, educația e nota lor comună.

Așadar, avem tineri care vor, pot și reușesc. Tineri crescuți bine, în case unde s-au șlefuit caractere, în care s-a muncit. Tineri care nu se plâng, ci construiesc. Tineri care nu joacă roluri impuse de alții, ci își asumă drumurile lor, cu smerenie și curaj.

Cele mai bune zile ale noastre abia urmează să vină, cu siguranță! Trebuie să ne facem partea, să susținem, să încurajăm, să dăm mai departe binele, să lucrăm cu încredere în viitor, să căutăm valori între fețe. Să nu lăsăm mulțimea să ne facă orbi. Pentru că, așa cum mi s-a întâmplat mie azi, Dumnezeu ne scoate în cale tineri care ne dau speranță. Rareș și Alexandru sunt doi dintre ei.