De la Nicușor care se pregătea, la Nicușor care nu se aștepta. O istorie parcă făcută de Boia

Sunt mare amator de teatru radiofonic. Navigam în tihnă pe net, căutam Generația de sacrificiu, o comedie de Ion Valjan. Dar știți cum e spațiul virtual: îți scoate în cale ce gândești. Poate și ce vorbești. E grijuliu cu tine, să nu cauți prea mult. Și uite-așa mi-a apărut un documentar despre Nicu Ceaușescu.

L-am salvat, pregătit pentru drum. Nu m-a preocupat prea tare personajul, deși în casă auzeam bancuri cu el și toată familia lui. Părinții socializau mai mult decât noi azi. Aveau și mai mult timp, deși zilele libere erau mai puține. Îmi amintesc o poantă cu Sânnicolau Mic. Și povești despre venirea la Buzău a prințului moștenitor – inclusiv la Episcopie –, când era elev la Școala de Aviație de la Bobocu. Ca și regele Mihai, învăța să zboare… ca să poată zbura la vreme de… ceva. Numai că el nu luase în calcul așa ceva. Familia Ceaușescu părea mai tare decât familia regală. Probabil, la capitolul dominație, chiar a fost.

Despre Nicu, urmașul la tron, circulau și vorbele cu Nadia. Și despre viața deocheată pe care o ducea.

Documentarul îl mai spăla puțin. Era deja mort. Iar despre morți, amintirile se cern. L-am ascultat pentru prima dată vorbind. L-am privit altfel decât în noaptea Revoluției, când a fost adus ca o fiară vânată și înjunghiată. Am avut și un sentiment de milă. Dar au trecut 35 de ani. Cred că atunci, la cald, oricât suflet aveau românii, nu l-ar fi iertat. Poate n-a fost chiar cum a fost draconizat, dar nici departe.

A agonizat între Revoluție – prima lui moarte – și moarte. L-au ajutat prietenii ajunși la putere și bani – precum George Copos. A fost tratat în spitale din afară. Deși, în mod oficial, nu a mai fost niciodată încadrat în muncă. Cum, ironic, cereau părinții lui tuturor românilor.

Un sfârșit zbuciumat. Comun cu al multor copii de dictatori latino-americani.

Nicușor, fiul cel iubit, era destinat să întemeieze o dinastie. Ca în Coreea. El era alesul. Pregătit politic. Era destinul lui. Așa cum regele Mihai spunea, într-un interviu: „Când nu am mai fost rege, mi-a fost greu să mă adaptez. Eu am fost pregătit să fiu doar Rege.” Și chiar era pregătit. Nicu Ceaușescu trebuia să fie activist și om politic comunist. Deși, influențat de Occidentul prin care se plimba, gândea mai puțin rusește.

I se clădea cariera. A fost trimis prim-secretar la Sibiu. Poate de acolo ar fi urcat pe tron, la București. Dar nu a fost așa. La Sibiu l-a prins Revoluția. Acolo a fost ultimul lui job.

Paradoxal, Sibiul a dat președinte. Dar nu pe el, predestinatul. Nu pentru cine se potrivește, ci pentru cine se nimerește, cum zice românul.

De-asta spun că istoria parcă e făcută de istoricul contestat – Lucian Boia. Boia are necaz pe mituri și previzibil.

Sibiul a dat președinte. A dat om în locul tatălui lui Nicu, dar nu pe el. Nu imediat – amicul Iliescu a mai avut niște mandate. Dar Sibiul a dat un președinte care, cred, era cam din generația lui Nicu Ceaușescu.

Și istoria continuă să se joace cu nume asemănătoare. Nicușor Dan e președinte. După o serie de nume lungi, terminate în „-escu”, a venit unul scurt. Dan. Dan, dar și… Nicușor. Și, din nou, nu e Nicușor cel pregătit de familie. Cu un an înainte părea imposibil. Se comasau alegeri, se făceau cărțile, se pregătea drumul. Dar istoria a făcut corecțiile. Azi e Nicușor Dan. Nu are nimic din originea „marelui” Nicușor. Nici din frivolitatea lui. Nu mai vorbesc de „formarea politică”. Da, e președinte. Dar nu cel predestinat. Nu cel care mergea la sigur.

Când l-am întâlnit prima oară pe Nicușor Dan, făceam parte dintr-un grup de dezbateri. „La Taifas”, parcă. Organizator: un om extraordinar, Mugurel Stan. Cu o secundă înainte de începere, a venit și Nicușor. Cu rucsacul în spate. Încă cu plete. S-a așezat pe treapta tavernei unde ne întâlneam. Îmi imaginez cum ar fi venit Nicușor cel pregătit să fie „mare”…

Și uite-așa, istoria face tot ce vrea. Chiar dacă nu pare, poporul ăsta, care pare anonim, joacă istoria pe degete. Boia? Boia doar încearcă să fie istoric atipic. Nu face istorie, stați liniștiți. N-ar fi ieșit așa, oricât și-ar fi dorit să șocheze cititorul sau vremurile.