Dragomir Dumitru, primarul de la 7 fix

Îl urmăresc pe primarul Dragomir de peste 20 de ani. Îl știu dinainte să-i fi înflorit părul alb și de pe vremea când „Gălbinașul de azi” era o glumă de ședință, nu o realitate creată pe fonduri europene. La ora 7 dimineața e deja în treabă. Îl găsești pe teren, nu în birou. Nu degeaba Gălbinașul are ce-i trebuie: gaze, asfalt, parc, canalizare, utilități și curățenie. Prima comună cu gaze din județul Buzău. Și nu, nu l-a adus norocul. Le-a adus omul. Cu muncă, cu presiune, cu dosare bătute-n cuie și, uneori, cu voce ridicată – că nu se poate altfel în administrația românească.

Numai mie, de câte ori mi-a zis că vrea să arate altfel ce avem noi în jurisdicția dânsului! Și, cu toate contrazicerile dintre noi – că ne-am certat, ne-am împăcat, iar ne-am certat – l-am respectat, pentru că atunci când e vorba de interesul comunei, dă rapid o mână de ajutor. L-am respectat pentru că e harnic. Pentru că e acolo. Pentru că e implicat fără rezervă. Stă cu grijă să nu rateze vreo aprobare sau să nu se strice ceva în lipsa. Dacă-l trimiți în Grecia sau Bulgaria în concediu, se simte apăsat de distanță, se simte exilat. Ca Ovidiu la Tomis.

Stăteam într-o dimineață sub corcodușe. Era răcoare, picura lumină printre frunze, și primarul – cu mâinile în buzunare, neliniștit – se frământa. Trebuia să dea afară oameni buni, din cauza restructurărilor impuse de la centru. Nu-i părea rău după leneși. Îi părea rău după cei care au tras de comună ca de o sanie pe noroi.

„Nu-i corect”, zice. Și nu zicea cu glas tare, ci cu oftat. Îl știu când e furios, dar își protejează oamenii.

Și așa, tot privind la niște corcodușe coapte, ne întrebam amândoi: de ce reforma se face cu pixul – reformă tip… Patul lui Procust – fără să se țină cont de realitățile din teren? De ce omul care vine de la 7 e tratat la fel ca cel care vine la 10? Și eu știu și exemple de acest gen! De ce să se decidă de la București?

De ce nu se face odată descentralizarea administrativă?

Logica vieții comunitare s-ar schimba. Fiecare primar s-ar zbate să atragă investiții. N-ar mai fi interesați să facă atâta politică de partid. Acum, dacă superi pe cine are pixul la centru, pa fonduri. Și culmea, îți dă din banii tăi. Ba îți mai și oprește din ei. Dar îți dă politic, nu după rezultate economice locale, ci după câte voturi aduci.

Banii din industria locală trebuie să rămână acolo unde se fac. Trebuie să poți hotărî la nivel local ce și cum. Descentralizarea ar însemna respect pentru cei care muncesc pe bune și bani reinvestiți acolo unde s-a făcut treabă. Acum totul e ca pe vremuri. Ești rău cu tovarășul de la capitală? E vai de viața ta! Te scoate de la… suflet, te taie de la finanțare. Ajungi fidel partidului după o vorbă umoristică a tatălui meu: nu e bine să schimbi niciodată partidul, să fii mereu cu cel de la putere!

Și revenind la dimineața aceea, ne-am amintit acolo, în marginea drumului, și de o poveste din anii trecuți. Povestea asfaltului de conjunctură.

A fost odată un primar și a plecat cum a venit. După ce primarul Dragomir pierduse alegerile, a redevenit simplu cetățean. Succesorul nu știa administrație, dar prinsese ideea că, dacă faci în campanie câte ceva, e proaspăt și cetățeanul votează. N-a făcut mare lucru. Proiectele au rămas în sertare. Au ruginit.

Dar, cu două săptămâni înainte de alegeri, brusc – asfalt proaspăt pe strada principală!
Să ia ochii lumii. Nu să țină. Nu să dureze. Să se vadă. Și s-a văzut. Cu basculante, muncitori în viteză și un primar vremelnic dând din mâini ca maistru de ocazie. A pierdut la scor imens în fața fostului și actualului. Patru ani pierduți pentru comună.

A fost doar spoială electorală. O regie. Și nu e tot! După ce și-a văzut treaba făcută, n-a mai plătit.

Factura a rămas pe biroul celui întors la primărie, Dumitru Dragomir.

Adică nu doar că n-a muncit, dar a lăsat și nota de plată moștenire. A turnat două straturi de bitum și trei de ipocrizie, apoi a dispărut. Iar cel care a tras să pună lucrurile în ordine a fost tot Dragomir.

Așa se scrie istoria administrativă la noi: unii asfaltează pentru voturi, alții plătesc din banii comunei, dar și din nervii lor.

În fine, un lucru știu sigur: după douăzeci de ani în care am tot stat cu ochii pe primarul Dragomir ca să-mi exercit spiritul critic, de care nu duc lipsă, am ajuns să-l admir pentru calitatea umană și profesională. E un gospodar și un om de treabă!