Rodica Coposu a trecut la Domnul

Rodica Coposu – discreția nobleței, credința în demnitate

Rodica Coposu s-a stins din viață discret, așa cum a trăit – cu demnitate, modestie și o fidelitate neclintită față de fratele său, Seniorul Corneliu Coposu, și față de valorile în care a crezut până la capăt: adevăr, onoare, creștin-democrație.

Pentru cei care au cunoscut „fenomenul Coposu” nu doar din cărți sau emisiuni, ci l-au trăit ca experiență de viață, plecarea Rodicăi Coposu înseamnă mai mult decât dispariția unei personalități istorice – înseamnă închiderea unui cerc, al unei generații care a suferit, a rezistat și a visat pentru România profundă, dreaptă și liberă.

Seminarul Teologic Buzău și începuturile unei conștiințe civice

După 1990, Seminarul Teologic din Buzău părea că renaște spiritual, ca o sămânță ascunsă în pământul greu al dictaturii. În mod excepțional, în acel an, s-a permis admiterea la seminar a elevilor care nu aveau cele 10 clase finalizate – pragul impus de regimul comunist pentru accesul în învățământul teologic. A fost o generație eterogenă, matură și intensă, în care tineri de 9, 10 și chiar 12 clase s-au adunat în jurul unei dorințe comune: redescoperirea adevărului credinței și a misiunii Bisericii.

Preotul Gheorghe Holbea, personalitate implicată, a fost un catalizator al acestei mișcări. Sub îndrumarea sa, elevii au avut privilegiul de a-l vizita pe părintele Dumitru Stăniloae, dar și conferențiat – dacă îmi aduc bine aminte – în cadrul mișcării spirituale care încerca să acompanieze creștin-democrația politică, pătrunzând astfel în lumea ideilor creștin-democrate. Așa am ajuns să vizitând sediul PNȚCD din Buzău. În cercuri informale, dar vibrante, colegi precum Felix Tătaru – cel care avea să coordoneze ulterior campaniile electorale ale lui Traian Băsescu și Klaus Iohannis – deveneau adevărați amfitrioni ai discuțiilor despre creștin-democrație, identitate și destinul unei națiuni ieșite din întuneric.

Întâlnirea cu Seniorul

Ajuns student, am avut ocazia să vizitez sediul central al PNȚCD din București și să-l cunosc pe Corneliu Coposu. M-a uimit luciditatea acestui om care petrecuse ani grei în temnițele comuniste, dar care continua să analizeze geopolitica cu o claritate impresionantă. Blamat adesea de presă sau de adversarii politici, Coposu rămânea un personaj unic – demn, pregătit, vizionar.

Am participat, apoi, cu corul Facultății de Teologie, la slujba de înmormântare a Seniorului. Era greco-catolic, dar slujba a fost oficiată și de reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe, printre care actualul Arhiepiscop al Tomisului, Teodosie. Mii de oameni s-au adunat atunci, iar actorul Victor Rebengiuc a rostit, în fața fostului Senat unde Coposu fusese parlamentar, un discurs tulburător, amintind cum soarele pe care Seniorul nu-l văzuse în anii de detenție „se ascundea” în acele clipe.

Rodica Coposu – o prezență discretă, o moștenitoare spirituală

Pe Rodica Coposu am cunoscut-o în casa doctorului Georgescu din Buzău, pe strada Ostrovului, acolo unde funcționa și sediul Fundației „Corneliu Coposu”. O femeie cultă, modestă, caldă – o prezență care impunea respect prin discreție și verticalitate. Împreună cu sora ei, fusese ani la rând alături de fratele lor în lupta pentru redarea memoriei martirilor PNȚ și reconstrucția unei Românii democratice.

Doctorul Georgescu – Dudu, cum îi spuneau apropiații – a fost un om de mare finețe sufletească și intelectuală. El a înființat filiala buzoiană a Fundației „Corneliu Coposu” și a promovat constant ideea ridicării unui bust și a denumirii unei străzi cu numele Seniorului. Din păcate, opoziția față de acest demers a fost acerbă, chiar și după moartea lui Coposu – semn că războiul ideilor continuă, uneori, mai dureros decât cel politic.

Tot doctorul Georgescu a organizat activități de educație civică și istorică pentru elevii buzoieni, implicându-mă, cu onoare, în conducerea fundației ca vicepreședinte. În acest context, am avut bucuria de a edita la Editura Omega și de a prefața o carte excelentă despre Corneliu Coposu, semnată de jurnalistul Dorin Ivan – o lucrare născută din documente, interviuri, dar și, paradoxal, din notele informative lăsate de Securitate, care s-au dovedit a fi uneori mai fidele istoriei decât propagandiștii de serviciu. Sora Seniorului s-a arătat foarte impresionată de actul de livresc și de cuvintele din prefață, unde, în mare, printre altele, amintesc despre cum i-am cunoscut fratele.

Moștenirea Rodicăi Coposu

Rodica Coposu a fost, până în ultimele clipe ale vieții sale, păstrătoarea vie a memoriei fratelui ei. A reprezentat o punte între generații, o martoră a unei epoci de jertfă și curaj, dar și o prezență senină, încrezătoare că România adevărată nu moare. Prin discreția sa, a fost poate mai greu de remarcat public – dar tocmai această discreție i-a dat noblețe.

Într-o lume politică zgomotoasă și adesea vulgară, Rodica Coposu rămâne exemplul unei femei care a trăit în umbra unui uriaș nu ca o figură ștearsă, ci ca o lumină liniștită, înțeleaptă, profundă. A fost, fără să caute, un simbol.

Sale!