Așa arată societatea de azi. Se întâmplă ceva – previzibil, inevitabil – și totuși ne ia prin surprindere. E ca atunci când lași becul aprins zi și noapte, știind că urmează factura, dar te miri când o vezi în cutia poștală. Nimeni nu poate spune că nu se aștepta la vremuri grele.
Și totuși, între așteptare și realitate este o prăpastie mai adâncă decât credeam. Ne aflăm încă în starea unei căprioare surprinse de lumina farurilor: încremeniți, derutați, orbiți.
Sunt sceptic că măsurile luate acum vor da roade. Au început cu ce nu trebuie și, mai ales, cu cine nu trebuie. Ca să rămân în metafora electricității, au scos bateria din telefon, dar i-au lăsat pe marii consumatori să risipească în continuare.
Apoi vine marea problemă: creșterea taxelor. Nu am fost niciodată adeptul acestei practici. Nu poți pune pe umerii altora ineficiența ta. Îmi amintesc o discuție despre creșterea prețurilor pe motivul costurilor mai mari. Eu am ales atunci să reduc cheltuielile, nu să arunc în spatele altora dezordinea noastră administrativă.
La fel se întâmplă și în familii. Am văzut mai multe cămine destrămate sub presiunea financiară decât din alte motive mai vizibile. Când unul dintre parteneri apasă constant pe celălalt să aducă mai mulți bani pentru a susține un stil de viață costisitor, inevitabil unul dintre ei cedează și pleacă.
Au stat cât au stat în lumina farurilor. Dar când viața a devenit un calvar, au părăsit căminul conjugal.
Noi, societatea actuală, suntem ușor confuzi în fața a ceea ce se întâmplă. Însă o austeritate impusă brusc se transformă într-un duș rece. Vrei, nu vrei, ești nevoit să fugi din spectrul de lumină care te orbește – doar așa poți scăpa.
Ceai de urzică
Recuperări istorice
Cuvant despre Cer
Retropelerinaje Buzoiene
Daruri cu tâlc
Fascinația rostirii
