Asfalt, pensii, vize, mobilitate. Asta e tot? Despre hrană nimic?

Confortul contează. Totul contează. Totul pare important. Și totuși, este totul? Asfaltul e minunat. Eu încă am un drum ca în 1907 – așa cum îmi spunea cineva – la casa de la Blăjani și e un mare disconfort. Practic, este imposibil să ajung dacă nu e secetă.

Circul des spre București și, chiar dacă destul de târziu, beneficiez de un pic de autostradă.

Aud discuțiile despre pensii, însă orice creștere din pix e anulată de prețuri și taxe. De creșterea salariului minim nu mai vorbesc. Au ajuns oamenii să se teamă, pentru că au constatat că nu le rămâne nimic, puterea de cumpărare le scade, iar firmele se închid, pentru că totul e făcut din pix și doar pentru a lua ochii alegătorilor.

Se discută despre spitale, de parcă acolo vrem să ajungem. Despre sănătate sau prevenție? Nimic. Sănătatea nu înseamnă doar spitale.

Cu toate că trăim vremuri grele, ele sunt și frumoase. E drept.

Totuși, ne îndreptăm spre epoca artificialității totale. Supermarketurile sunt pline ochi. Oamenii de la țară, cu venituri mici, beneficiari ai unui card pentru alimente, fug la supermarket și cumpără de acolo și restul produselor. Cardul respectiv le arată drumul și indică sfârșitul magazinului din sat.

Totul este industrializat. Totul este sofisticat ambalat. Curat, după toate normele. Și totuși, e artificial.

În această lume mă chinui să fiu și eu un mic fermier. Mic și nepriceput, comparativ cu standardele perfecte ale celor care, de peste mări și țări, trimit produse care, miraculos, rezistă luni, poate ani.

Suntem fericiți. E abundență. Aruncăm destul de mult, dar e abundență. Azi îmi spunea cineva că în Buzău un lanț de magazine cu puncte locale valorifică hainele de la tomberoane. Ciudat, dar se salvează ceva.

Da, în lumea aceasta cu industrie alimentară atât de bine conturată, e nebunie să crești și tu ceva.

Și totuși, o fac pentru că am credința în direcția greșită în care ne îndreptăm. Cred că fiecare dintre noi trebuie să știe ce mănâncă. Cred că hrana e una, iar alimentul e altceva. Cred că imperfecțiunea producției mele, cu plante, păsări sau animale care cresc greu și strâmb, înseamnă sănătate.

Organismele modificate genetic au scopul de a alimenta o populație numeroasă, tot mai numeroasă. Însă, dacă vrei să te hrănești, nu cantitatea este importantă și nici prețul redus. Naturalețea produsului este totul! Sănătatea lui reală.

Nu știu dacă ați fost vreodată în abatoare. Dincolo de zona de revoltă a animalului în fața morții, totul este perfect. Totul e lucrat simetric. Animalele sunt toate la fel, de dimensiuni similare. Totul este o mașinărie. Totul pare perfect. Însă vorbim despre aliment și nu despre hrană.

Dacă vreți să vă hrăniți, căutați surse naturale. Căutați plante și animale crescute gospodărește, nu industrial. Căutați, căci e bine să fiți preocupați de aspecte fundamentale ale vieții. Hrana este una dintre ele, iar eu aștept ca noua campanie electorală să aud cum este protejată sănătatea populației, prin protejarea surselor naturale de hrană, chiar dacă o asemenea dezbatere supără marii producători din China sau din alte locuri din lume.

Oameni buni, haideți să ne protejăm sursele locale de hrană, pentru că sunt o șansă dată sănătății noastre. Nu sunt gustoase și arătoase ca produsele industriale, dar sunt sănătoase și sigure.