Irlanda și Islanda au Episcopul lor român. Ce amintiri mi-a stârnit această știre?

Am citit în ziarul Lumina că Preasfințitul Nectarie va fi reprezentantul Patriarhiei Române pentru Irlanda și Islanda.

Îmi doresc de mult să public un jurnal de călătorie cu locurile minunate prin care am trecut. Nu mi-a plăcut să călătoresc singur, însă în cele două țări am ajuns în perioada formării mele și încă nu am reușit să mă bucur de prilejul de a le vizita cu familia.

Am avut o încercare, în timpul pandemiei, să plecăm în Irlanda. Erau bilete de avion foarte ieftine. Din păcate, lui Andrei, exact atunci i-a ieșit testul COVID pozitiv și am pierdut biletele.

Mi-au plăcut aceste locuri. Deși vântul și ploaia nu dormeau niciodată, iar în Islanda, ziua se năștea tare greu, iar seara se grăbea să vină în perioada lungă din an, cele două state ale vikingilor te atrag irezistibil. Sper să găsesc timp să vă povestesc despre trecerea mea pe acolo, cu treabă. Și sper să le revizitez, relaxat, pentru că, după o anumită vârstă, omul trebuie să se bucure și de relaxare, nu?!

Revenind la evenimentul religios al desemnării unui ierarh care să păstorească ortodocșii din cele două state, mi-a atras atenția pentru că îmi amintesc cât de grea este misiunea preoților în anumite locuri din lume.

Mergând pe la bisericile din zonele pe unde am călătorit, am văzut cum stau lucrurile. Biserici închiriate, preoți care vin cu proscomidia de acasă, în punguliță, pentru că orice timp contează, slujitori care vin cu altarul în portbagaj, sau ierarhi – cum este Mitropolitul Iosif – care au sacul de dormit și dorm pe jos în casele preoților, atunci când au slujbă arhierească a doua zi.

Îi admir pe preoții și ierarhii care au avut curajul să facă misiune în străinătate. Îmi amintesc când cineva mi-a sugerat să merg la Cape Town și m-am luat cu mâinile de păr. L-am avut în comisia de doctorat pe părintele Găină, care slujise în Australia. Mi-au fost suficiente istoriile lui ca să nu mă duc atât de departe de casă. Apoi, când cineva mi-a vorbit despre München, mi-a surâs ideea, dar eram prea legat de Buzău. În concluzie, nu am avut curajul să fac misiune în afară, motiv pentru care îi admir pe cei care o fac.

Este îmbucurător să vezi că Biserica Ortodoxă Română acordă atenție diasporei. Pe de altă parte, mă gândesc că mulți frați ai noștri au fost nevoiți să plece peste hotare în căutarea unei vieți mai bune decât aici.

Așadar, amintiri amestecate doar de la o singură știre…