Fiecare dintre noi este o istorie și lăsăm în urmă o istorie. În fața lui Dumnezeu, toți suntem importanți. De aceea, în cea mai filosofică slujbă, slujba înmormântării, auzim tânguirea: „Unde este împăratul sau ostașul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?”
Unde sunt? Sunt țărână, și țărână suntem toți, chiar dacă pe aici ne dăm grozavi.
Grozăvia este, de fapt, ceea ce suntem dincolo!
În fine, dincolo, ca într-un nou cer al lui Dante Alighieri, trebuie să existe și un loc al oamenilor cuminți. Despre ei nu prea se aude nicăieri. Se aude despre drepți sau păcătoși, însă despre cei cuminți nu știm cum vor fi primiți.
În această seară am fost la căpătâiul unui om cuminte, un om blând, cu un zâmbet cald. Un om bun la suflet.
Pacea lui m-a impresionat mereu. I-am trecut adesea pragul, acolo, la Blocul 26. M-a primit frumos, cu zâmbet, cu calm.
Moartea nu i-a fost prea cuminte. A suferit mult înainte să plece. Poate trebuie să rostim mai des stihul: „Sfârșit creștinesc, neînfruntat, în pace.”
A plecat, și este total schimbat acum, la despărțire.
Boala, dar și tristețea smulgerii din mijlocul acestei familii minunate, încă îl doare. Știți, nu cred că frica de moarte este adevărata noastră temă, ci frica de a nu mai putea să-i îmbrățișăm pe cei din jur…
Să vă fie odihna ușoară, domnule Spiridon Mardare! Cei 85 de ani au fost prea puțini pentru dragostea dăruită celor dragi, pentru care la spital a plecat un soț și un tată – chiar cel din fotografia de la căpătâi – și s-a întors un chip umbrit de o lungă agonie.
Dumnezeu să vă ierte pentru toate și să vă răsplătească pentru toate, domnule Mardare! Te plâng și eu împreună cu toți ai matale!
Blăjani – file de monografie
Retropelerinaje Buzoiene
Fascinația rostirii
Daruri cu tâlc
Recuperări istorice
Ceai de urzică
