Nebunii și nebunia istoriei

E bine că rezistați, i-am spus când am văzut că toarnă cu nesaț apă peste pietrele încinse.

— Fac asta de aproape 75 de ani, mi-a răspuns. Nu am avut tată, pentru că l-au ridicat. M-a crescut un unchi și, de la cinci ani, mergeam la Baia Publică de lângă Biserica Enei. Era acolo o saună extraordinară, cu țevi încălzite și un bazin cu apă rece, de 25 de metri.

Venea lume bună. Mai târziu eram student și mă întâlneam cu profesorii. Intrarea era 2,50 lei. Eu, ca student, mi-o permiteam, și acolo era loc de masaj, manichiură, pedichiură…

Când au început comuniștii cu raționalizarea gazului, s-au răcit țevile. Locul a devenit nefrequentabil. Iar în ’77, când au dărâmat biserica, după ce Patriarhia a cerut, cu câteva zile înainte, să fie declasificată din lista monumentelor istorice, au demolat și clădirea băii. Ce arhitectură! Ce interioare! Au profitat de cutremurul din ’77 și au dat-o jos. Nu le convenea, pentru că era un simbol al vremurilor anterioare, burgheze.

La 79 de ani, povestitorul meu părea în mare formă. Se vedea că și-a întreținut și capul, și trupul. Nu l-au doborât vremurile, iar înțelegerea timpului prin care a trecut și talentul de povestitor m-au atras.

Nebunia regimurilor este aceea de a distruge ceea ce au făcut cei dinainte. Vor ca istoria să înceapă cu ei. Din păcate, nu începe, dar se termină cu ei. Și vin alții după ei și fac la fel.

Am cumpărat cu ani în urmă un apartament în blocul din fața Sălii Palatului. Bloc comunist, destul de auster, chiar dacă apartamentele au scară interioară și două etaje fiecare. Pe sub coloane trecea altă stradă. A fost obturată de acest bloc, care poartă numele de Steaua Socialismului. În spatele lui se află un alt bloc, cu altă arhitectură. Era simbolul regalității, și comuniștii au simțit nevoia să-l acopere.