Ce spune o carte nedesfăcută despre un candidat ratat

Devorez cărțile. Așa cum e firesc, cumpăr mai multe decât reușesc să citesc. Le țin adesea în dezordine și aproape întotdeauna am un creion strecurat printre pagini. Sunt puține domenii care nu-mi stârnesc curiozitatea și puține daruri pe care le-am primit mai bine decât o carte.

Chiar dacă uneori le abandonez după primele pagini și nu mai revin asupra lor, nicio carte n-a rămas, până acum, în țiplă.

Extrapolând, îmi amintesc de vremea când eram consilier local în cadrul Consiliului Local Buzău. Am intrat într-un birou al unui înalt oficial. Pe un raft, era așezată întreaga colecție publicată de un cotidian central. Toate volumele erau în țiplă. Le proteja de praf, probabil, și le păstra „noi”. Tot atunci, în căutările mele de documentare pentru studiile de drept canonic sau istorie, găseam deseori cărți cu paginile netăiate, dar… pline de praf.

Revenind la cartea în țiplă, cea care nu m-a convins nici măcar să-i rup ambalajul protector, ei bine, aceea îl are ca autor pe Mircea Geoană.

Mircea, un om onest în felul său, cu o pregătire intelectuală acceptabilă – mai ales în comparație cu orizontul vremii – a scos o carte menită să prefațeze candidatura sa la prezidențiale. Și chiar așa a fost.

Am fost de acord să sprijin acest demers și mi-ar fi plăcut să-i organizez lansarea la Buzău. A făcut ce a făcut și n-a mai ajuns. Era adjunct la NATO. Era ocupat. Apoi a urmat o campanie bine structurată la distanță, dar lipsită de contact real cu teritoriul. Și s-a văzut.

Era sus. Și totuși, a înregistrat o cădere negativă fără precedent. Nu s-a prăbușit într-o noapte, ci într-o lună. Căderea i s-a datorat, în bună măsură, unui stil prea „verbalizat” de a se prezenta. A banalizat deseori, și nu mă refer la simplitate în exprimare, ci la o repetitivitate… frugală, cu fraze lungi, idei puține și superficial dezvoltate. Cu ton ridicat a rostit nimicuri. N-a reușit să fie sincer în presupusa lui independență, încercând tot felul de jocuri de partid care nu i se potriveau.

Toate aceste neajunsuri veneau de la un om cu pregătire peste media candidaților, care știa ce vrea să spună, dar nu reușea s-o spună cum trebuie. Și nu înțeleg de ce.

În cele din urmă, candidatura s-a perimat. Rezultatul a fost mediocru. Nici cartea nu am lansat-o la sediul de pe Alexandru Marghiloman 29, unde și-ar fi putut face simțită prezența la Buzău, și nici președinte cu o carte dedicată momentului n-am avut, așa cum se întâmplă în alte democrații – și chiar și la noi. Iohannis a avut o astfel de carte. Pas cu pas se numea. O compilație cu destule idei interesante, dar pe care le-a abandonat în mare parte după primul mandat.

Mă tem să rup țipla de la Bătălia pentru viitorul României. E un titlu generos, dar nu suficient încât să mă îndemne să trec la conținut. E prima ispită de acest fel pe care o resimt ca cititor. Înainte am așteptat să o consum proaspătă și să inspir cu prezentarea, iar după mi-a fost teamă să nu am în mâini un bulion de cultură. Cam așa a fost și evoluția re-candidatului Geoană?

Deși e un tip antrenat din toate punctele de vedere – mai puțin în ceea ce privește relațiile cu concretul, se pare –  a dispărut din scenă. Cartea zace în bibliotecă. Și, dacă vine cineva, mă găsește cu ea… în țiplă. Ca la Primăria Buzău. Iar eu încă nu-mi găsesc energia s-o desfac, deși, altădată, speram să-i fac cea mai bună prezentare publică.