Podul care m-a făcut să mă simt bine

Azi am trecut pentru prima dată peste noul pod peste Buzău, parte din de pe Autostrada Moldova. Șoseaua lină, aerul proaspăt și perspectiva largă m-au făcut să simt ceva ce nu mai trăisem demult: speranța unui viitor conectat, fluid, fără blocaje. Acel sentiment rar, că lucrurile se mișcă în direcția bună.

Privind înainte, înspre linia orizontului, mi-am dat seama cât de mult se schimbase arealul din jurul orașului Buzău și cât urbană a devenit zona rurală de altă fată. Cine locuia dincolo de pod se bătea la trecere cu tot traficul din Moldova. Nu sperai să vezi Podul de la Mărăcinei gol. Podul acela – unul construit de nemți cu zeci de ani în urmă, apoi completat de comuniști cu un al doilea – a fost mult timp o barieră simbolică. Un fel de Amazon al nostru, peste care nu se putea trece decât cu răbdare și stând la cozi.

Îmi amintesc sirenele ambulanțelor care rămâneau blocate, oameni care claxonau cu disperare, șoferi care închideau motoarele și ieșeau din mașini cu mâinile în buzunare. Am văzut președintele venind să-l repare, fără însă să aibă gândul să-i facă altă cale, pentru a-l ușura.

Podul de la Vadu Pașii a fost și el, ani de zile, doar o promisiune – rostită în campanii, desenată pe pancarte, uitată între două mandate. Abia de curând a fost reparat și a ajutat, timid, la fluidizarea traficului.

Dar noul pod… e altceva. Nu se vede albia râului de pe el, dar senzația pe care o ai când îl traversezi este de nedescris. E ca și cum, dintr-odată, ai ieși dintr-un tunel lung, întunecat, și ai păși într-o lumină nouă, care-ți promite mai mult. Mai multă viteză. Mai multă conectare. Mai multă demnitate.

Și mi-am amintit, pe când rulam în liniște pe autostradă, că Alexandru Ioan Cuza, în drum spre „Unirea de Bază”, cum o numește Patriarhul Daniel, a trecut și el Buzăul – dar nu peste un pod de beton, ci peste un pod de vase. Și, după unele surse, nici măcar în prima zi, pentru că Buzăul, oricât de mic ca adâncime, e capricios și nestatornic.

Dar Buzăul acum pare supus. Poate fi traversat rapid.

Am sentimentul evoluției. Nu suntem cetățeni europeni doar cu numele. Dimpotrivă. E dovada vie că decalajele se pot recupera. Că drumurile se pot netezi. Și că românii, din ce în ce mai mulți, se pot întoarce acasă nu doar pentru că trebuie, ci pentru că așa simt.