Calul și primarul (o fabulă de la deal, din Blăjani)

Un cal bătrân trage în ham.
Pas cu pas, urcă dealul.
Se uită în dreapta, în stânga —
nici urmă de laudă,
nici urmă de-ajutor.

Urcă tăcut,
cu zăbala strânsă pe suflet,
cu greutăți pe spinare
și hula-n față.

Primarul, mai jos,
se opintește.
Nu singur —
cu tot aliotmanul de utilaje,
cu roți mari cât ambiția,
cu girofarul pornit
și intențiile strălucitoare
ca niște proiecte europene
puse în PowerPoint.

Dar nu urcă.
Nu-l lasă nici roțile,
nici voința.
Nu pricepe dealul.
E prea real,
fără borduri,
fără recepție provizorie,
fără panglică de tăiat.

Calul urcă.
Încet.
Cu pași măsurați,
cu trudă.

Primarul stă.
Face ședință.
Scrie un referat.
Face o postare.
Promite asfalt.
Pune vina pe vreme.
Sau pe cal.

Și astfel,
calul ajunge sus.

Nu a făcut zgomot.
Dar a făcut treabă.

Morală (în șoaptă, nu pe pancartă):
Uneori, un cal tăcut urcă mai sus
decât un primar cu tot cu utilaje.

Sale!