Când te afli într-o groapă, nu mai săpa!

Prima regulă atunci când te afli într-o situație dificilă este să nu o faci și mai dificilă.
Ești în groapă? Nu continua să sapi!

De ce mi-o fi venit să vorbesc despre gropile vieții?
Poate pentru că este un timp al confesiunii. Posturile sunt, de obicei, perioade potrivite pentru mărturisire, deși, în mod normal, fiecare zi ar trebui să aibă momentul ei de reflecție.

Sunt situații în care actul confesiunii se reduce la rutina zilnică, cu relatări mărunte, fără să atingă străfundurile sufletului. Într-un fel, e bine. Înseamnă că viața are denivelări, dar nu ești prăbușit în necazuri.

Dar sunt și cazuri în care omul are nevoie de un imbold ca să continue să trăiască cu adevărat. Trăiește, dar o face cu resentimente, cu un balast pe care îl cară ca o basculantă uzată.

Ce e de făcut? Ai o singură cale: oprește-te!
Debarasează-te de trecut. Iartă. Nu mai săpa! Eliberează-te de povara de pe umeri și continuă.

„Ce știi dumneata?”, mi-ar putea spune cineva.
Aveți dreptate! Nu știu. Dacă nu ai o durere, poți să ți-o imaginezi, dar nu o poți înțelege cu adevărat. O durere de măsea, de pildă – aud des despre ea în casa noastră de stomatologi, dar eu nu am avut niciodată. Ce pot să le spun celor care o au? „Tratează-te, omule! Și va fi bine!”

Așa este și cu săpatul propriei gropi: oprește-te, altfel te irosești.

Când te oprești, ai timp să reflectezi. Zi după zi, altă lumină îți va limpezi calea. Te eliberezi. Revii la tine însuți. Nu pierzi dacă renunți la încrâncenare – dimpotrivă, câștigi.

Alt sfat nu am pentru cineva care e în mare necaz și nu mai vede ieșirea: oprește-te! Nu continua să sapi.

Iar dacă îți place muzica, îți amintesc un vers al lui Leonard Cohen: „Există o fisură, o fisură în orice. Pe acolo pătrunde lumina.”

Așadar, din groapa existenței, în loc să privești în jos și să tot sapi, privește în sus și bucură-te de lumină!

Sale!