Anii pierduți din comunism, datoria externă și îndatorarea României

România este astăzi îndatorată, iar povara aceasta începe să se simtă. Cresc taxele, pentru că cineva trebuie să plătească datoria externă.

O țară e ca o familie mai mare: cu cât este mai datoare, cu atât este mai puțin liberă. Creditorii hotărăsc ce și cum, iar suveranitatea devine doar un cuvânt.

Paradoxul este că actuala datorie poartă ecoul unei alte poveri: împrumuturile contractate în comunism și apoi achitate forțat de Ceaușescu. Între 1970 și 1980, România a contractat credite externe de peste 20 de miliarde de dolari pentru a finanța industrializarea „forțată” și pentru a cumpăra tehnologie din Vest. În 1981, în plină criză mondială a petrolului, Ceaușescu a decis să plătească integral datoria.

Mulți privesc acel moment cu mândrie: „România nu mai datorează nimic”. Dar adevărul este că fără comunism nu am fi avut acea datorie. Și mai grav: rambursarea ei a însemnat foamete, frig, penurie, lipsă de medicamente, exporturi masive de alimente. Generații întregi au plătit cu sănătatea și cu viața lor ambiția unui singur om.

Occidentul crea și inova. România, sub Ceaușescu, cumpăra sau copia. Pentru a cumpăra, se împrumuta tot din Vest. Și astfel plătea dublu: o dată pe tehnologie, a doua oară pe dobânzi. În loc să avem investiții directe – cum au avut țări ca Spania, Portugalia sau Grecia –, România și-a închis granițele și a plătit cu ani de viață pierduți.

Se vorbește uneori nostalgic despre „ordinea” comunistă: că oamenii erau luați de pe stradă și duși la muncă. Dar realitatea era că munca nu era motivantă. Românul plin de umor și realism spunea: „Cine-i harnic și  muncește are tot ce vrea, cine nu… are tot așa.” În capitalism, însă, motivația vine din libertatea de alegere: vrei o casă mai bună, o mașină, o vacanță. Nu te ia nimeni cu forța, mergi singur la muncă, pentru că vrei să trăiești mai bine.

Așa au funcționat lucrurile în Occident. Nu au năvălit occidentalii să trăiască în România lui Ceaușescu, așa cum nici admiratorii de astăzi ai autocrației ruse nu se mută acolo.

Abia după 35 de ani, românii încep să aibă salarii, drumuri și condiții de viață comparabile cu cele din Vest. Dar adevărul dureros este că puteam avea toate acestea de 70 de ani, dacă nu eram obligați să plătim o datorie externă născută dintr-un experiment comunist absurd, care a îmbogățit Vestul și a sărăcit Estul.

Sale!