Lucram la niște documente când sună telefonul. Răspund mereu, chiar dacă îmi amintesc cu plăcere de o cutumă din vremea când am fost în Irlanda: persoana care mă îndruma acolo mi-a cerut de la început să sun doar „la fără zece” ale fiecărei ore — ca să putem lucra liniștiți.
Recunosc, e tot mai greu să te concentrezi când zeci de telefoane te asaltează, iar tu ai ceea ce se numește astăzi deadline.
În cazul meu, lucrând direct cu publicul – la biserică, la școală, unde fiecare elev are telefonul meu pentru că m-am ocupat personal de înscrieri și de activitatea de secretariat – devine și mai complicat. Vorbitul la telefon, alegerea momentului potrivit și tonul potrivit… sunt o adevărată artă.
Dar nu despre oră era vorba. Era nouă fix. Poate chiar fără zece minute. Răspund politicos și aud dintr-o dată:
— E un măgar, administratorul dumneavoastră!
Recunosc, mi-am ieșit din fire. Țin mult la oamenii cu care lucrez — unii îmi sunt alături de o viață. Nu m-au părăsit la greu, nu m-au invidiat la bine, nu au fugit la prima ispită. Le port o fidelitate a încrederii totale.
Așa că m-am aprins și m-am luat la sfadă cu omul, pe care, culmea, îl știam, mă ajutase de multe ori… dar n-am mai avut răbdare să-l ascult. Ne-am contrazis de ardeau undele!
La final, am aflat că „măgarul” despre care vorbea nu era deloc cel la care mă gândisem eu. Evident, i-am cerut un limbaj mai domol și am încercat să clarific lucrurile.
Greșisem. Mă agitase peste măsură. După ce am aflat adevărul, l-am sunat, mi-am cerut scuze și am căutat să fiu de folos – ceea ce ar fi trebuit să fac dintru început.
Intrarea abruptă, cu apelativul de „măgar”, m-a iritat cumplit. Dar, vorbind apoi cu fostul meu combatant de pe linia telefonică, mi-am dat seama că toată scena e demnă de teatru. Caragiale ar fi râs cu poftă de noi: eu, indignat, și el, disperat, căuta ajutorul meu tocmai pentru că avea încredere în mine.
Am dat cu bâta în baltă, dar am dres-o. Și tot gândindu-mă, am înțeles cât de complicată e comunicarea. Ce artă, ce ispită, ce sursă de neînțelegeri!
Așa că, nu faceți ca mine. Dacă primiți un asemenea telefon, aflați mai întâi despre ce e vorba. Apoi reacționați. Eu, dintr-un impuls, am sărit să apăr un coleg, doar că am confundat… măgarul.
Așadar, până să vă enervați, până să răspundeți, mai respirați o dată.
Și, dacă e vreme, până să refuzați sau să aprobați, mai dormiți o noapte.
Retropelerinaje Buzoiene
Daruri cu tâlc
Blăjani – file de monografie
Ceai de urzică
Recuperări istorice
Fascinația rostirii
