Au trecut iute, ca un gând, cinci ani de când Cătălin Simion a plecat dintre noi. Cinci ani de tăcere după o viață plină de bunătate, credință și devotament.
De Sfinții Mihail și Gavril am fost din nou la mormântul lui, în Cimitirul „Sfântul Vineri” din Buzău. Mormântul, pavat cu fotografii de familie și înconjurat de flori, era plin de emoție. Printre lumânări aprinse, mulți colegi de la Poliția Locală Buzău au venit să-i aducă un omagiu. Oameni minunați, care nu l-au uitat — semn al respectului pe care l-a câștigat prin felul său demn și cald de a fi.
A murit stupid și chinuit, în acea cumplită pandemie care a răpit prea mulți oameni buni. Îmi amintesc cu emoție că am avut bucuria să le oficiez slujba de mulțumire la 25 de ani de căsătorie. Erau fericiți atunci, împăcați și plini de dragoste. Ce moment frumos, ce lumină aveau amândoi în priviri!
Pe piatra lor funerară stau scrise cuvinte impresionante :
„Povestea noastră de iubire a fost frumoasă pe pământ.
Ne-am iubit și ne vom iubi mereu.
Iubirea noastră va fi și o vom continua împreună.”
Așa a fost. Așa este. Iubirea lor rămâne — și dincolo de timp.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Cătălin și să-i întărească pe cei care îl poartă în inimă.
Fascinația rostirii
Cuvant despre Cer
Recuperări istorice
Daruri cu tâlc
Ceai de urzică
Retropelerinaje Buzoiene
