Crângul – bucuria buzoienilor

Crângul este, poate, cea mai mare bogăție a buzoienilor. Nu întotdeauna o simțim cu adevărat. Uneori îl privim doar ca pe un plămân verde prin care trecem din când în când. Abia acum înțeleg ce înseamnă, de fapt, o grădină publică: un loc în care natura nu este decor, ci vindecare.

Merg adesea pe jos spre Biserică și traversez Crângul fie din dreptul fostei fabrici de lapte, fie de la intrarea principală. Uneori, când timpul îmi permite, ocolesc și lacul, până ies pe breteaua ce duce spre unitățile militare. Foarte devreme, întâlnesc alergători — mai tineri sau mai puțin tineri. Aparatele de fitness nu sunt niciodată libere. La plecare, văd oameni plimbându-și câinii, bunici conducând tricicletele nepoților, cupluri care se plimbă liniștit, sau vecini care pornesc împreună în plimbări vorbite.

Mă bucur însă, poate cel mai mult, să-i văd pe părinții mei păstrând un ritual specific pensionarilor cu state vechi: plimbarea lor zilnică prin Crâng. În fiecare zi, indiferent de anotimp, și-au făcut din natură un aliat, iar sănătatea și liniștea lor îi confirmă înțelepciunea. Îi admir și, prin ei, înțeleg mai profund cât de necesar ne este acest contact cu mediul natural.

Știința confirmă ceea ce simțim instinctiv: natura ne atrage, ne liniștește, ne face mai prezenți. Biofilia — această dragoste firească pentru ceea ce este viu — este înscrisă în noi. De aceea ne simțim bine în mijlocul pădurii, de aceea ne uimește mereu frumusețea lumii vegetale și nu ne săturăm niciodată de ea, spre deosebire de alte plăceri trecătoare care își pierd savoarea în timp.

Contactul cu natura reduce ruminarea, anxietatea și focalizarea negativă asupra sinelui — simptome care preced adesea depresia. Studiile arată că simpla prezență a spațiilor verzi îmbunătățește sănătatea mintală. Copiii crescuți aproape de natură dezvoltă mai bine gândirea critică, capacitatea de a lua decizii și inteligența emoțională. În schimb, un copil lipsit de natură are un risc dublu de schizofrenie la vârsta adultă și o probabilitate mai mare de a dezvolta depresie sau alte tulburări mintale.

Crângul ne oferă, fără să ceară nimic, lecții de viață: observăm cum plantele și animalele se adaptează, cooperează sau concurează, cum rezolvă probleme complexe pentru a supraviețui. Natura ne arată, zilnic, că echilibrul este cheia — și poate tocmai de aceea simțim pacea, siguranța și mulțumirea atunci când ne aflăm în mijlocul ei.

Când ajung la Sfântul Andrei, ușor răcorit de frigul dimineții sau de adierea verii, sunt întrebat adesea: „Ați venit pe la căprioare și rățuște?” Și da, întâlnirile cu aceste creaturi blânde ale lui Dumnezeu sunt o bucurie rară. Ele par să fi înțeles că oamenii nu vin să le facă rău, ci să le contemple, să le admire — poate chiar să-și vindece în tăcere propriile griji.

Crângul este o mare bogăție, această pădure seculară prin viața căreia suntem trecători. Cumpărăm betoane în care locuim, pentru că acesta este stadiul de dezvoltare al societății, însă, nu trebuie să ignormăm că frumosul vine de la Dumnezeu și se află dincolo de ele — în natură.
De aceea este important, mai mult ca oricând, să ne punem întrebări despre alegerile noastre: să păstrăm, să extindem și să folosim spațiile verzi ale orașului. Ele sunt, de fapt, adevărata noastră avere.

Sale!