Profesorul Aurelian Poterașu – un om bun, plecat prea devreme

Moartea subită a soției l-a afectat teribil. M-a sunat după acel trist eveniment și mi-a povestit, iar și iar, șocul trăit. Era un om cu o statură fizică viguroasă, dar profund emotiv, sensibil până la transparență. Durerea i se citea în glas, iar tăcerile dintre cuvinte spuneau adesea mai mult decât relatarea în sine.
Îmi amintesc limpede că am fost colegi de sală la concursul de directori din 2015. Concuram pentru Școala Sanitară, iar Aurelian Poterașu pentru Școala nr. 11 din Buzău. Așteptam testul-grilă sub supravegherea strictă a camerelor audio-video. Emoția era mare. Nu postul era miza principală, ci reputația – aceea care putea fi ușor atinsă de un concurs dificil, dar adesea prea puțin relevant pentru adevăratele responsabilități manageriale.
Eu, fiind o fire mai expansivă, având o bună dispoziție aprope permanentă, am căutat să-l scot din starea de stres. Stăteam unul după altul în banca de examen. Nu am reușit. Trăia totul intens. Nu-i pot uita chipul emoționat a fost până în clipa în care și-a văzut rezultatul – unul bun, de altfel. Atunci s-a luminat la față, cu o bucurie sinceră, fără ostentație. A fost momentul în care l-am simpatizat definitiv, pentru bonomia și decența lui.
A fost un om bun și un profesor bun. Un dascăl respectat, un director echilibrat, un om așezat, mereu activ.  La 73 de ani a bătut la ușa veșniciei prea devreme. Nu cunosc cauza morții, dar regretul rămâne: acela că nu s-a bucurat mai mult de viață și de anii meritați ai pensiei.
Rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut ca un om profund uman. Uneori, aceasta este cea mai dreaptă formă de nemurire.

Sale!