Doamna Maria Brebeanu îmi mintește în primul rând de anii adolescenței. Am fost coleg cu Nini, fiul dumneaei, și îmi aduc aminte cu drag de momentele petrecute în casa dânților, pe vremea când eram elevi la seminar. Era o familie caldă, primitoare, deosebită.
Am continuat să îi întâlnesc și mai târziu, iar admirația mea pentru familia Brebeanu a rămas constantă. Acum am trăit un moment de tristețe deoarece clipe din viață se sting odată cu amintirile care vin din urmă. Am ajuns la vârsta acestui tip de despărțiri și nu e ușor pentru cei care le traversează. Nini și familia lui trece prin această încercare.
Mi-a plăcăut firea hotărâtă doamnei Brebeanu. Și-a croit cale solidă în viață, alături de soțul dânsei și apoi de cei doi băieți.
Am apreciat tăria și curajul cu care și-a urmat drumul, mai ales după anii ’90, când a ales să meargă pe cont propriu și a reușit să construiască eficient, prin multă muncă și sacrificiu, în lumea nouă spre care ne îndreptam.
În ultimii ani, am mai aflat vești despre dumneaei prin soția mea, care o întâlnea la clinica de stomatologie. Știam că se confrunta cu o boală degenerativă, iar vestea plecării sale m-a întristat profund și mi-a readus în minte chipul de altă dată.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!
Daruri cu tâlc
Fascinația rostirii
Retropelerinaje Buzoiene
Ceai de urzică
Cuvant despre Cer
Blăjani – file de monografie
