Pârscovul pe care nu îl vezi din drum: povestea de la Valea cu Dor Verde

Treci de centrul localității Pârscov, lași în urmă Casa Memorială „Vasile Voiculescu”, apuci podul și urci încet pe un drum care parcă se retrage din civilizație, mai ales după ce faci dreapta. Asfaltul dispare treptat, drumul devine pietruit și se îngustează, iar porțile care îți apar înainte nu spun mare lucru. Nimic spectaculos, ba pare chiar înghesuit.
Și totuși, dincolo de acele porți începe o lume construită cu muncă, răbdare și suflet. Vârful curții îți deschide o vale verde, dată în întregime bucuriei de a călători.
Am trecut de câteva ori pragul acestui loc împreună cu familia mea și de fiecare dată am plecat cu aceeași senzație rară bine. Nu este doar un loc de cazare și nici doar un restaurant clasic, așezat, atipic, e drept, pe un povârniș de deal. Este un spațiu în care simți că oamenii au pus ceva din ei în fiecare colț.
Două familii, rude între ele, au reușit să transforme ceea ce era cândva aproape o văgăună, o gură de mal cu o vale destul de apăsată, într-un loc viu, cald și primitor. Acolo unde altcineva poate nu ar fi văzut nimic, dânșii au văzut viitor. Și au construit nu doar căruțe și alei pavate cu piatră, ci atmosferă și stare de bine.
Totul poartă amprenta gospodarului adevărat. Mâncarea este făcută pe jar, pâinea este coaptă în casă, prăjiturile sunt creații proprii. Nu impresioneză prin sofisticărie, ci prin sinceritate. Nimic nu e artificial, făcut „pentru imagine”. Oamenii gătesc ei înșiși, se implică personal și sunt atenți la fiecare detaliu.
Dar dincolo de mâncare și de frumusețea locului rămâne ceva mai important: ospitalitatea. Grija sinceră pentru cei care le trec pragul. Felul în care te fac să simți că nu ești client, ci musafir. Felul în care te fac să devii al casei.
Astăzi se vorbește mult despre investiții, despre turism, despre dezvoltare locală. Dar uneori adevărata dezvoltare începe simplu: cu niște oameni harnici care se îndrăgostesc de un loc și care au curajul să creadă în el atunci când nimeni nu vede nimic special acolo. Eu, recunosc, nu aveam vizunea de transforma un asemenea loc și nici curajul să o fac. Este, probabil, cel mai temerar proiect pe care l-am văzut. Au făcut ceea ce am putea numi .. vad, fără ca terenul să aibă caracteristici de atractivitate specifice altor activități. Dar dorul verde de care au fost cuprinși proprietarii au născut o bucuria revenirii tuturor celor care le trec pragul.
Valea cu Dor Verde este, pentru mine și familia mea, dovada că omul sfințește locul.
Ne-am sărbătorit aici de câteva ori momente importante și de fiecare dată am regăsit aceeași liniște, același aer curat, aceeași căldură omenească greu de explicat în cuvinte. Într-o perioadă în care multe locuri încearcă să impresioneze prin lux sau spectaculos, aici impresionează ordinea, curățenia, echilibrul și, repet, ospitalitatea nemăsurată a gazdelor.
Tocmai de aceea rămâne în suflet și revine dorul și bucuria de a revedea locul și pe oamenii lui.