Amin Maalouf. Scriitorul care a construit poduri între lumi

Cărțile lui Amin Maalouf nu se citesc doar pentru frumusețea poveștii, ci pentru că, odată închise, cititorul rămâne cu impresia că înțelege puțin mai bine lumea și, poate, pe sine însuși.
Născut la 25 februarie 1949, la Beirut, într-o familie de creștini melchiți, Amin Maalouf a crescut într-un spațiu în care religiile, limbile și culturile se întâlneau zilnic. Creștinii melchiți aparțin unei vechi tradiții creștine orientale, de rit bizantin, păstrând spiritualitatea răsăriteană, dar fiind în comuniune cu Biserica Romei. Această identitate dublă, orientală și occidentală în același timp, avea să-i marcheze întreaga operă.
A studiat economia și sociologia, apoi a devenit jurnalist. Războiul civil din Liban l-a obligat să părăsească țara în 1976 și să se stabilească în Franța. Exilul nu i-a șters rădăcinile, ci le-a făcut și mai puternice. A început să scrie în limba franceză, dar sufletul cărților sale a rămas profund mediteranean.
Maalouf nu scrie romane istorice doar pentru a reconstitui trecutul. El caută oamenii ascunși în spatele marilor evenimente și încearcă să arate că istoria nu este făcută doar de cuceritori, ci și de cei care încearcă să împace lumi aflate în conflict.
În Leon Africanul, urmărește destinul unui om prins între islam și creștinătate, între Africa și Europa. În Samarcanda, redă farmecul Persiei medievale prin povestea lui Omar Khayyam și a manuscrisului Rubaiatelor. În Stânca lui Tanios, roman distins cu Premiul Goncourt, vorbește despre identitate, destin și mister, într-un Liban care pare suspendat între legendă și istorie.
Una dintre marile calități ale lui Amin Maalouf este că refuză judecățile simple. Personajele lui nu sunt împărțite în buni și răi, iar religiile nu apar ca motive de ură, ci ca izvoare ale unor civilizații extraordinare, care au înflorit atunci când au învățat să dialogheze și au decăzut atunci când au încetat să se asculte.
Poate tocmai de aceea cărțile sale sunt atât de actuale. Într-o lume care își caută identitatea și ridică tot mai multe ziduri, Maalouf continuă să construiască poduri.
În 2011 a fost ales membru al Academiei Franceze, iar din 2023 este secretarul perpetuu al acestei prestigioase instituții, una dintre cele mai înalte recunoașteri pe care le poate primi un scriitor de limbă franceză.
Dacă nu l-ați citit încă, începeți cu Leon Africanul. Veți descoperi nu doar un roman excepțional, ci și un autor care vă obligă să priviți istoria fără prejudecăți și oamenii fără etichete. Iar după ultima pagină veți înțelege că identitatea nu este o închisoare, ci o călătorie.
Un astfel de autor nu oferă răspunsuri comode. Îți mută privirea dintr-o parte în alta a Mediteranei și te face să observi că marile conflicte au fost adesea alimentate de oameni care știau foarte puțin unii despre alții. O concluzie surprinzător de actuală pentru niște povești care încep cu multe secole în urmă.

Sale!