Maica Domnului nu-l uită nici pe cel care întârzie

Miercuri am recitit Acatistul Adormirii Maicii Domnului la Sfântul Andrei. Mi-am amintit de anii în care eram preot la Gherăseni, unde exista frumoasa tradiție a citirii lui, biserica având hramul Adormirii Maicii Domnului.
Este un acatist de o frumusețe aparte. Citindu-l, parcă vezi icoana Adormirii alcătuindu-se înaintea ochilor: Maica Domnului, Hristos primind sufletul ei, Apostolii adunați în jur și durerea despărțirii amestecată cu nădejdea.
Dar un amănunt m-a impresionat din nou: Toma lipsește.
Mai lipsise și după Învierea Domnului. Acum, parcă din nou, ajunge prea târziu. Și totuși, nu este uitat.
Cu o gingășie extraordinară, tradiția Bisericii ne arată că Dumnezeu rânduiește ca și Toma să primească un semn, să nu rămână în afara bucuriei celorlalți. Iar în această întâmplare se simte parcă și grija Maicii Domnului pentru apostolul care nu fusese acolo la timp.
Ce lecție frumoasă!
Noi îi uităm repede pe cei care întârzie. Uneori îi judecăm pe cei care lipsesc. Spunem: „Trebuia să fie aici.” „Trebuia să știe.” „Trebuia să ajungă la timp.”
Maica Domnului ne arată altceva: să avem grijă și de cel care n-a ajuns, de cel rămas în urmă, de cel care a pierdut momentul.
Poate tocmai el are nevoie cel mai mult de un semn.
Într-o vreme care îi așteaptă doar pe cei punctuali, puternici și pregătiți, Maica Domnului pare să ne șoptească: nu-l uita nici pe Toma și pe cei asemenea lui.

Sale!