Paul Negoitadecembrie 15, 2019 ArhivaNădejdea de la poarta Nainului Cred că nu este nimeni care să nu fi luat parte la un cortegiu mortuar, mergând…
Paul Negoitadecembrie 15, 2019 ArhivaGânduri și rostiri – Popasul din Betania Ca un omagiu adus urmaşilor, Domnului Hristos a pus ca mijlocitoare între fiii Bisericii şi Fiul…
Paul Negoitadecembrie 15, 2019 ArhivaFii lăudată, Marie, Maica Domnului nostru! În luna august, după zile de post și rugăciune, creștinii prăznuiesc cea mai mare sărbătoare închinată Fecioarei Maria:…
Paul Negoitadecembrie 15, 2019 ArhivaGânduri și rostiri – Schimbarea la faţă Schimbarea la faţă devine peste timp un moment al istoriei sfinte, al întâlnirii sinergice dintre firea umană…
Arhiva Gânduri și rostiri – Adevărul religios – calea între moarte şi nemurire La un pas de dezlănţuirea patimilor pe care trebuia să le îndure, Iisus a chemat grija… Paul Negoitadecembrie 15, 2019
Paul Negoitadecembrie 15, 2019 ArhivaGânduri și rostiri – Responsabilitatea cuvântului „Cu inima credem în vederea îndreptăţirii, iar cu gura mărturisim în vederea mântuirii“, spunea Sfântul Apostol…
Paul Negoitadecembrie 15, 2019 ArhivaIisus nu a vorbit … în deșert cu femeia samarineneancă Dorind, într-o zi, să meargă de la Ierusalim spre Galileea, Domnul Iisus trebuia să treacă prin…
Paul Negoitadecembrie 15, 2019 ArhivaGânduri și rostiri – Răsplata răbdării Răbdarea! Folosim adesea acest cuvânt în momente diverse, însă i-am înţeles cu adevărat sensul? Citind pericopa…
Paul Negoitadecembrie 15, 2019 ArhivaCuraj și devotament – Femeile mironosițe În şirul duminicilor ce curg de la marele praznic al Învierii Domnului Hristos, la cel de-al…
Arhiva Dar noi cum am fi procedat? Sfântul Apostol Toma este o personalitate a credinţei creştine, care a rămas în istorie pentru incertitudinea… Paul Negoitadecembrie 15, 2019